Boli de care ne putem lovi

Subiect: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 7:20 am

Scarlatina

Dr. Carmen Manciuc, director medical Spitalul de Boli Infectioase "Sf. Paraschiva" Iasi: "Scarlatina incepe brusc, de obicei cu temperatura mare . Incubatia dureaza 2-7 zile si este fara simptome. Invazia este scurta - 12-36 de ore. Boala incepe brusc, de obicei cu temperatura mare (38-40°C). Debutul febrei se insoteste de varsaturi la copiii mici si de frison la scolarii mari.

Copiii mai mari se pling de dureri vii in git, inghit greu, se simt rau, au dureri de cap si de burta, sint agitati, citeodata delireaza. Enantemul sau angina scarlatinoasa se caracterizeaza prin: fundul gitului este rosu "ca focul", amigdalele se maresc, se inrosesc si uneori se acopera de depozite alburii de puroi, ca niste puncte albe; valul moale si omusorul sint rosii, tumefiate. Limba este incarcata, cu marginile si virful rosii. Ganglionii din regiunea gitului sint mariti si durerosi la pipait.

Perioada de stare (eruptiva) incepe cu eruptia sau exantemul scarlatinos, care apare in mod obisnuit la 24-36 de ore de la inceputul bolii, mai intii in zonele cu piele mai subtire (plicile cotului, regiunea inghinala, partile laterale ale gitului si trunchiului, axile). Ea ramine mai accentuata in zonele unde a aparut mai intii.

Eruptia dureaza in total 5-7 zile

Eruptia este rosie, intinsa pe suprafete mari; dispare la presiune; la pipait este aspra, ca "pielea de gaina". In formele grave eruptia este hemoragica. La plicile coatelor, abdomenului, genunchilor apar niste dungi subtiri rosu-violacee, care nu dispar la presiune. Adesea eruptia apare si pe fata: cuprinde obrajii, care devin de un rosu aprins, cu benzi rosii stacojii (aspect palmuit al fetei), in timp ce buzele, barbia si zona din jurul nasului ramin palide.

Eruptia se generalizeaza in 2 sau 3 zile, ramine la fel timp de 1-2 zile, apoi descreste in 2 zile. Dureaza in total 5-7 zile. Citeodata eruptia este usor pruriginoasa (produce mincarime), mai ales la inceput. Asa cum s-a aratat mai sus, exantemul apare inaintea eruptiei si persista; amigdalele, pilierii, valul palatului, fata interna a buzelor ramin de un rosu viu, cu depozite de puroi.

Roseata, care la inceput era numai pe virful si pe marginea limbii, cu fiecare zi se intinde spre centrul acesteia. Treptat, limba se descuameaza de stratul gros, alburiu cu care era acoperita. Spre a cincea zi, la sfirsitul eruptiei, limba este rosu inchis, presarata de papile, cu aspect "zmeuriu". Catre a zecea zi, limba devine lucioasa, lacuita; din a 12-a sau a 15-a zi isi recapata aspectul normal. Febra oscileaza intre 39°C si 41°C in tot timpul perioadei eruptive si incepe sa scada spre a cincea zi; mai rar, ramine putin ridicata pina spre a zecea zi. De obicei, revine la normal in a saptea zi.

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 7:54 pm

Varicela sau varsatul de vant

Boli de care ne putem lovi Varicela1

Semne si simptome ale varicelei

Varsatul de vant este o infectie virala care cauzeaza o eruptie pe suprafata pielii si pe mucoase. Eruptia apare mai intai pe fata si trunchi, intinzandu-se apoi pe aproape intreaga suprafata a corpului, inclusive pe scalp si pe organele genitale si chiar inauntrul gurii, urechi, vagin. Elementele eruptive constau la inceput in macule (pete) mici (5-10 mm) rosii si apar intr-o perioada de 2 pana la 4 zile in valuri eruptive.
Aceste pete se umfla, devin papule si ulterior trec in stadiul de vezicule asezate pe o baza rosie. Datorita situarii lor superficiale, formei si continutului seros, veziculele au fost asemuite cu picaturile de roua. Veziculele se deprima treptat si se usuca, formand cruste. In urma veziculelor nu raman cicatrici, doar uneori o usoara coloratie maronie a pielii, trecatoare. Unele personae au doar cateva vezicule, in timp ce altele au cateva sute.
Boli de care ne putem lovi Varicelabubite

Boli de care ne putem lovi Varicelabubite

bubite de varicela (varsat de vant)
[size=9]De obicei eruptia provoaca prurit (mancarime a pielii). Scarpinarea si ruperea acestor vezicule duce la formarea unei cruste si se pot infecta cu bacterii (o infectie secundara bacteriana). ( In engleza, denumirea bolii este “chicken pox”, denumirea provenind probabil de la asemanarea cu pielea de gaina)

Unii copii au febra, dureri abdominale, sau chiar o senzatie usoara de greata in timpul eruptiei. Aceste simptome dureaza 3 pana la 5 zile iar febra nu depaseste 39,4 grade Celsius.
Copiii mai mici au de obicei febra mai mica si eruptie mai usoara decat copiii mai mari sau adultii. In general, varsatul de vant este o boala usoara dar poate fi mortala pentru persoanele cu leucemiesau alte boli care slabesc sistemul imunitar.
De obicei, o persoana care a avut boala capata imunitate pe viata. Dar virusulcare cauzeaza boala poate ramane in organism si poate cauza la adult diferite tipuri de eruptii ale pielii.
Este varicela (varsatul de vant) contagioasa?
Varsatul de vant este o infectie cauzata de virusul varicelo- zosterian (VVZ) care face parte din familia virusurilor herpetice. VVZ se gaseste in secretia nazala eliminata si in fluidul din vezicule.
Varsatul de vant este foarte contagios, 90% din persoanele care nu au imunitate la boala si care sunt expusi o vor face. Epidemia apare cu precadere intre lunile februarie- aprilie la copiii cu varste cuprinse intre 5 si 9 ani.
Complicatii ale varicelei (varsatului de vant)
Varsatul de vant este o boala usoara, dar poate da complicatii serioase cum ar fi pneumonie, encefalita, infectii bacteriene ale pielii. Dupa atacul bolii, VVZ ramane in corp, ramanand intr-o stare latenta in celulele nervoase si se poate reactiva la varsta adulta pentru a cauza Zona zoster. Cititi: Totul despre Zona Zoster
Prevenirea varicelei
In 1995 a fost produs si a devenit disponibil pentru prima data un vaccin impotriva varsatului de vant in SUA. Vaccinul previne boala in 70 pana la 90% din cazuri. Cei care fac varsat de vant dupa vaccinare au simptome mult mai usoare si o eruptie cutanata redusa. Vaccinul impotriva varicelei se administreaza injectabil dupa varsta de 1 an.
Daca un copil nu a fost vaccinat in copilarie, I se poate administra vaccinul la 11-12 ani. Vaccinul impotriva varsatului de vant ajuta corpul sa produca proprii anticorpi (protectie imunologica) impotriva bolii, dar in anumite cazurieste necesara administrarea unei forme de imuno-protectie numita varicela-zoster imuno globulina (VZIG).
VZIG ii protejeaza pe cei care au fost expusi la varicela dar al caror system imunitar este fie prea imatur, fie prea slab pentru a lupta cu boala. VZIG este administrat nou-nascutilor a caror mame au avut varicela in momentul nasterii, copii cu leucemie sau limphoma, copiii cu SIDA sau alte boli de imuno-deficienta, precum si copiii care primesc medicamente care reprima sistemul imunitar. Un copil sanatos care face varicela dobandeste imunitate pe viata impotriva acestei boli. In schimb, acesta poate face la maturitate zona zoster.
Incubatia varicelei
Perioada de incubatie este de la 7 la 21 de zile dupa expunere, in general aparand la 14 pana la 17 zile. De exemplu, daca un copil face varicela si intrerupe scoala, fratii si surorile vor avea simptome cam la 2 saptamani mai tarziu.
Durata varicelei
Varsatul de vant dureaza intre 7 si 10 zile la copii dar are o perioada mai mare la adulti. Perioada contagioasa Incepe la 2 zile dupa aparitia veziculelor pe piele si dureaza pana cand se acopera de cruste. Un copil cu varsat de vant ar trebui izolat aproximativ o saptamana. Nu trebuie tinut in casa pana cand cad toate crustele. Persoanele bolnave sau care au probleme cu sistemul imunitar nu trebuie sa vina in contact cu varicela, si nici femeile insarcinate.
Tratamentul varicelei
Nu se prescriu antibiotice pentru tratarea varsatului de vant deoarece aceasta boala este cauzata de un virus. Antibioticele se administreaza doar in cazul in care copilul dezvolta o infectie secundara de natura microbiana. Copiii si celelalte persoane care fac boala si au un sistem imunitar slabit au nevoie de un tratament antiviral (acyclovir).
De obicei, tratamentul care se da la domiciliu este orientat pentru usurarea mancarimii si pentru scaderea febrei. Pentru mancarimi se pot folosi comprese umede sau bai racoroase, la fiecare 3 sau 4 ore in primele zile.
Baile cu fierturi de cereale pot ajuta. Baile nu raspandesc varsatul de vant. Tamponati corpul (nu frecati) pentru a-l usca.
Lotiunea cu calamina este utilizata de obicei pentru mancarime, dar nu puneti lotiune langa ochi sau pe fata bebelusilor. Taiati unghiile scurt pentru a preveni scarpinarea care poate conduce la infectarea veziculelor rupte.
Eruptia din interiorul gurii poate provoca dificultati la mancare. Administrati fluide racoroase si usoare, mancare pasata. Evitati orice mancare sau bautura care contine acizi cum ar fi sucul de portocale si in special sarea. Durerea din gura poate fi usurata cu ajutorul acetaminophenului (Tylenol).
Veziculele din zona genitala pot fi dureroase. Se pot aplica cremele anestezice care atenueaza durerile. Pentru reducerea febrei se utilizeaza o medicatie fara aspirina, cum ar fi acetaminophenul (Tylenol). Aspirina nu se foloseste la copii cu varsat de vant sau alte infectii virale deoarece poate cauza sindromul Reye.
Cand chemam doctorul
Majoritate infectiilor cu varicela nu necesita tratament medical special. Daca nu sunteti sigur asupra diagnosticului, daca aveti intrebari sau sunteti ingrijoratiasupra posibilelor complicatii, chemati doctorul. El va poate ghida pentru urmarirea complicatiilor si va poate ajuta sa alegeti medicatia potrivita pentru mancarime.
Chemati doctorul si daca febra depaseste 39,4 grade Celsius si daca copilul are dureri de cap severe, daca nu poate suporta lumina, daca este neobisnuit de somnoros sau este greu de trezit, se misca cu greutate, gatul rigid sau dezvolta probleme de respiratie.
Chemati doctorul daca sunt semne de infectare a veziculelor; daca suprafata din jurul veziculei este umflata, rosie sau dureroasa sau daca din vezicule se scurge puroi (lichid gros, decolorat).[/size]

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 8:00 pm

Rubeola (pojarel, pojarul german)
Intrebari si raspunsuri
Care este cauza rubeolei?
Rubeola este determinata de un virus.
Cum se transmite rubeola?
Rubeola se transmite de la o persoana infectata la alta pe cale aeriana, prin stranut, tuse sau prin vorbire. Rubeola apare de obicei iarna sau primavara. Este contagioasa, dar mai putin decat rujeola sau varsatul de vant.
La cat timp de la contaminare apar simptomele rubeolei?
Perioada de incubare variaza intre 12 si 23 de zile. Simptomele pot fi deseori usoare si pot trece neobservate la 30-50% din cazuri.
Care sunt simptomele rubeolei?
Copii cu rubeola prezinta de obicei o eruptie pe piele, care incepe la nivelul fetei si coboara apoi in jos pe corp, si care se mentine 2-3 zile. Copii mai mari si adultii de obicei suferea de febra usoara, timp de 24 de ore, inflamatii ale ganglionilor de la nivelul gatului sau din spatele urechii, infectii respiratorii superioare, inainte de a prezenta o eruptie pe piele. Femeile adulte prezinta de obicei dureri si intepeniri ale degetelor, incheieturilor de la maini si de la genunchi, ce ar putea tine chiar si o luna. Aproape jumatate din persoanele infectate cu virusul rubeolos nu prezinta simptome.
Cat dureaza rubeola?
Eruptia de pe piele dureaza de obicei 3 zile. Ganglionii pot ramane umflati timp de o saptamana sau mai mult, iar durerile de la nivelul incheieturilor pot dura 2 saptamani. Copiii care sufera de rubeola se vindeca in aproximativ o saptamana, dar la adulti poate necesita mai mult timp.
Cat de grava este rubeola?
Rubeola este de obicei o boala usoara la copii, dar la adulti are ceva mai multe complicatii. Cel mai grav este efectul pe care il poate avea boala asupra femeilor insarcinate. Infectia cu rubeola in primul trimestru de sarcina poate duce la pierderea fatului, nastere prematura si defecte congenitale grave.
Care sunt complicatiile posible ale rubeolei?
Encefalita (infectia creierului) apare la 1 din 5000 de cazuri, de obicei la adulti. Probleme temporare sanguine, cum ar fi numarul scazut al eritrocitelor si hemoragii, apar deasemenea destul de rar. Femeile cu rubeola prezinta deseori dureri sau inflamatii ale incheieturilor, de obicei temporare.
Cea mai serioasa complicatie a infectiei cu rubeola este Sindromul rubeolos congenital, ce apare atunci cand virusul rubeolos ataca fetusul in dezvoltare. Apoximativ 85% din nou-nascutii infectati in primul trimestru de sarcina vor prezenta o malformatie congenitala cum ar fi surditatea, defecte ale ochilor, ale inimii, retard mintal si altele. Infectia la inceputul sarcinii (mai putin de 12 luni de sarcina) este cea mai periculoasa; malformatiile sunt mai rare daca infectia are loc dupa primele 20 de saptamani de sarcina.
Exista un tratament pentru rubeola?
Nu exista un ‘leac’ pentru rubeola, dar se recomanda odihna la pat, aportul de lichide, reducerea febrei. Pentru a usura disconfortul copilului dumneavoastra ii puteti da ibuprofen (nurofen); evitati sa ii dati aspirina unui copil cu infectie virala.
Pentru imunizarea impotriva rubeolei se poate face un vaccin separat, dar de obicei se vaccineaza si impotriva rujeolei si oreionului printr-un vaccin trivalent numit MMR, obligatoriu in Romania de anul trecut. Imunizarea copiilor ii protejeaza in primul rand pe ei, dar ii protejeaza si pe ceilalti. Copiii care nu se pot infecta cu rubeola, nu o pot transmite altor persoane, altor femei insarcinate. Prima doza a acestui vaccin se face copiilor in varsta de 12-15 luni, iar a doua doza se face de obicei la 4-6 ani, dar nu ar trebui facuta la mai putin de 11-12 ani. Bineinteles ca exista multe exceptii si circumstante speciale.
Cum stiu daca copilul meu are rubeola?
Pentru ca eruptia ce apare pe piele in cazul rubeolei arata asemanator cu alte eruptii, singurul mod in care puteti fi siguri de diagnostic este printr-un test de laborator. Leziunile de pe piele apar ca niste pete de culoare roz sau rosu deschis, ca niste boabe de orez, fara puroi, aspre la atingere, ce nu se unesc.
Cat timp este contagioasa o persoana cu rubeola?
Boala este contagioasa cel mai tare atunci cand are loc eruptia de pe piele, dar virusul se poate transmite cu 7 zile inainte si cu 5-7 zile dupa ce eruptia a debutat.
Cred ca copilul meu a fost expus la virusul rubeolos, ce ar trebui sa fac?
Daca copilul dumneavoastra nu a fost vaccinat impotriva rubeolei, vaccinarea dupa expunerea la virus nu va ajuta la prevenirea bolii daca copilul a fost deja infectat. Oricum, daca copilul nu a fost infectat dupa aceasta expunere, vaccinul il va ajuta sa se protejeze impotriva unor expuneri viitoare la virusul robeolos.
Poti sa suferi de rubeola de mai multe ori?
Cazuri secundare de rubeola sunt considerate destul de rare.

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 8:02 pm

Ce este pojarul (rujeola) ?
Pojarul (Rujeola) este cea mai frecventa dintre bolile copilariei. Este o infectie respiratorie, extrem de contagioasa, provocata de un virus. Declansarea bolii determina o eruptie cutanata raspandita pe tot corpul si simptome asemanatoare gripei, inclusiv febra mare, tuse, secretii nazale si oculare.
Fiind provocata de un virus, simptomele dispar de la sine, fara tratament medical, odata ce virusul iese din organism. Dar, in timp ce copilul dumneavoastra este bolnav, este important sa va asigurati ca bea suficiente lichide si se odihneste destul, sa nu raspandeasca infectia altor persoane.
Semne sau simptome generale ale pojarului
Chiar daca pojarul este cunoscuta pentru eruptiile cutanate raspandite pe tot corpul, primele simptome ale bolii seama cu cele ale unei raceli:

temperature ridicata, intre 38-39 Celsius,
ochi rosii si lacrimosi, secretie nazala,
tuse,
moleseala.

Evolutia pojarului
In a 2-a, a 3-a zi, temperatura scade, iar guturaiul si tusea se intensifica.
Atunci e cazul sa ne intrebam: e totusi gripa sau pojar?

In aceasta faza, un indicator al rujeolei sunt petele Koplik, mici pete albe, proeminente, comparabile cu grauntele de gris, situate in dreptul primului molar inferior, mai rar pe gingii.
Apar in ultimele zile ale perioadei de incubatie si dispar cand apare eruptia pe corp.
Zilele a 4a si a 5a
Temperatura creste - poate atinge chiar si 40 de grade Celsius. Apare acum si eruptia cutanata, intai la nivelul fetei, apoi pe trunchi si membre. Eruptia este formata din macule congestive care dispar la presiune, de culoare roz, la inceput mici apoi mai mari cu margini dintate; petele usor reliefate si catifelate la pipait de obicei conflueaza, lasand portiuni de piele sanatoasa.
Dupa 2-3 zile elementele eruptive palesc si dispar in ordinea in care au aparut lasand in urma lor pete galbui-cafenii, urmand apoi o descuamare finala.

cautati petele Koplik
Boli de care ne putem lovi Pojar1

eruptia pe piele

Este pojarul contagios?
Pojarul (rujeola) este este extrem de contagioas. Cand cineva cu rujeola stranuta sau tuseste, acea persoana poate raspandi particule virale prin intermediul aerului, infectand si pe altii.
Transmiterea virusului se realizeaza prin aer, prin picaturi de saliva, secretii nazo-faringiene si conjunctivale, care raman in suspensie in aer, fiind contagioase pana la doua ore dupa ce subiectul contagios a parasit incaperea sau un alt spatiu inchis.
Contagiozitatea este mare 4-5 zile inainte si 6 zile dupa aparitia eruptiei.

Tratamentul pojarului
Tratamentul pojarului se face sub supravegherea medicului. Daca afectiunea este lipsita de complicatii, copilul poate fi tratat la domiciliu – dar, formele severe sau complicatre de pojar se trateaza in spital.
Daca copilul dumneavoastra a fost diagnosticat cu rujeola, este important sa il monitorizati de aproape: urmariti evolutia febrei sau a altor simptome, pentru a putea depista orice alte complicatii.
Complicatii ale pojarului
In unele cazuri rujeola poate determina alte complicatii cum ar fi diareea, bronsita, pneumonia, conjunctivita si encefalita.
Rujeola poate face organismul mai sensibil la infectii ale urechii, otita medie, si alte boli cauzate de bacterii, scazand capacitatea de aparare a organismului.
Atentie, fiind vorba de un virus, antibioticele nu au efect asupra virusului pojarului! Acestea pot fi prescrise doar de medicul pediatru – in cazul unor complicatii.

Pojarul la sugari
Sugarii sunt de obicei protejati de rujeola timp de 6-8 luni dupa nastere, datorita anticorpilor transmisi de la mama.
Atentie:
Retineti: Niciodata nu administrati aspirina unui copil ce sufera de o infectie virala, deoarece aspirina a fost asociata in astfel de cazuri cu Sindromul Reye si poate cauza moartea copilului.
Cand sa chemati doctorul?

Chemati doctorul imediat ce banuiti ca copilul a fost infectat cu rujeola.
Deasemenea este important sa solicitati asistenta medicala daca copilul dumneavoastra este sugar si a fost expus la rujeola
Nu se simte bine mai bine la trei zile dupa ce a aparut eruptia
Temperatura copilului creste brusc
Respiratia devine zgomotoasa sau dificila
[size=9]Are dureri de urechi, deoarece acesta poate fi un semn de infectie.
Are ameteala si stare de confuzie

Nu aplicati nici un fel de unguent pe eruptie. Limitati-va doar la a-i sterge pielea cu un burete umezit in apa alcoolozata.
O ingrijire atenta necesita si mucoasele bicale si oculare. Daca il dor ochii, tamponati-i cu vata inmuiata in apa rece. Desi lumina puternica nu afecteaza ochii, faceti imediat intuneric in camera ca sa nu il super ochii.
Ce facem impotriva febrei in timpul pojarului?
Daca febra face copilul sa se simta inconfortabil, ii puteti da medicamente care reduc febra si nu sunt pe baza de aspirina, cum ar fi cele ce au la baza acetaminofen (paracetamol).
Putem face baie copilului ce are pojar?
Puteti sa ii faceti baie copilului abia dupa ce temperatura a scazut.
Retineti: Niciodata nu administrati aspirina unui copil ce sufera de o infectie virala, deoarece aspirina a fost asociata in astfel de cazuri cu Sindromul Reye si poate cauza moartea copilului.
Recuperarea dupa pojar
Ca in orice infectie virala, incurajati-va copilul sa bea multe lichide: apa, suc de fructe, ceai sau limonada. Acestea vor fi folosite pentru a inlocui lichidele pierdute prin transpiratia si caldura din timpul episoadelor febrile.
Hraniti copilul cu supa de legume pasate, pilaf, carne pasat, perrisoare si peste preparat la aburi. Ii mai puteti da iaurt, banane, mere si morcovei rasi.
Copiii cu rujeola au nevoie de mai multa odihna pentru a se recupera. De obicei copilul se poate intoarce in siguranta la scoala dupa 7-10 zile dupa ce febra si eruptia au disparut. Dar pentru a fi siguri, discutati cu medicul copilului.
Exista un vaccin impotriva pojarului?
Da! Acesta este vacccinul contra pojarului (antirujeolic). Vaccinul poate fi administrat individual sau ca o parte a vaccinului MMR (pantru rujeola, rubeola si oreion), care se face de obicei la copiii cu varste intre 12-15 luni.
A doua doza a vaccinului se face de obicei la copiii cu varste intre 4-6 ani, dar nu ar trebui facuta la mai mult de 11-12 ani. In cazul unei contaminari cu rujeola, vaccinul poate fi administrat si unui copil de 9 luni, urmat de imunizarea MMR obisnuita.
Bineinteles ca exista multe exceptii si circumstante speciale.[/size]

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 8:27 pm

Amigdalita

Generalitati

Amigdalita este o infectie sau inflamatie a amigdalelor palatine. Amigdalele sunt mase de tesut limfatic situate de o parte si de alta a gatului, deasupra si in spatele limbii, facand parte din sistemul imun al organismului.Cauze

Sus

Principalele cauze de amigdalite sunt cele virale si bacteriene. Bacteria cel mai des implicata in producerea amigdalitelor este streptococul beta-hemolitic grup A (SBHGA), care produce de asemenea si angina streptococica.
Alte cauze de amigdalite, rar intalnite la persoanele cu un sistem imunitar sanatos, pot fi cele parazitare si fungice.
Cu toate ca nu exista o dovada clara care sa indice o implicare a fumului de tigara in producerea amigdalitelor, s-a constatat o incidenta crescuta a amigdalectomiilor, procedeu chirurgical de indepartare a amigdalelor palatine, la copiii expusi fumului de tigara.Factori de risc

Sus

Principalul factor de risc pentru amigdalite este contactul apropiat cu o persoana infectata. Picaturi contagioase ce contin agenti patogeni ajung in aer atunci cand o persoana infectata respira, tuseste sau stranuta; infectia apare prin inspirarea aerului ce contine aceste particule infectante. Infectia poate aparea de asemenea in cazul in care agentii patogeni ajung pe piele sau obiecte care vin in contact cu gura, nasul, ochii sau alte membrane mucoase.
Obstructia nazala determina aparitia unei respiratii de tip oral, fapt ce creste riscul de amigdalita.
Cu toate ca nu exista o dovada clara care sa indice o implicare a fumului de tigara in producerea amigdalitelor, s-a constatat o incidenta crescuta a amigdalectomiilor, procedeu chirurgical de indepartare a amigdalelor palatine, la copiii expusi fumului de tigara.Mod de transmitere

Sus

Amigdalita este contagioasa la contactul apropiat cu o persoana infectata. Picaturi contagioase ce contin agenti patogeni ajung in aer atunci cand o persoana infectata respira, tuseste sau stranuta; infectia apare prin inspirarea aerului ce contine aceste particule infectante. Infectia poate aparea de asemenea in cazul in care agentii patogeni ajung pe piele sau obiecte care vin in contact cu gura, nasul, ochii sau alte membrane mucoase. Simptomele debuteaza de obicei dupa 2-5 zile de la expunerea fata de agentul infectant.
Amigdalita de cauza streptococica este contagioasa inca din primele faze ale bolii si fara instituirea unui tratament poate ramane asa timp de doua saptamani. Tratamentul antibiotic scurteaza perioada de contagiozitate, o persoana infectata nefiind contagioasa dupa instituirea unui tratament de cel putin 24-48 ore.Simptome

Sus

Principalul simptom al amigdalitelor este prezenta gatului inflamat si dureros la care sa mai adauga alte simptome aditionale. Pot sa fie prezente toate sau cateva din urmatoarele simptome: febra, respiratie urat mirositoare, congestie nazala si guturai, noduli limfatici imflamati, amigdale rosii si inflamate acoperite total sau partial cu puroi, dificultati la inghitire, cefalee (dureri de cap), dureri abdominale, suprafete sangerande pe suprafata amigdalelor, prezenta culturilor bacteriene pe suprafata amigdalelor.
Cand inflamatia gatului este insotita de simptome de tip gripal ca si congestia nazala (aflux excesiv de sange la nivelul nasului), catar (secretii apoase nazale) nazal, stranut si tuse, etiologia este cel mai probabil virala. Infectia virala a amigdalelor se vindeca de obicei fara tratament in aproximativ doua saptamani.
Inflamatia gatului acompaniata de febra peste 38,3 C, brusc instalata (febra usoara sau subfebrilitatile pot indica o infectie virala) si cresterea in volum a nodulilor limfatici, indica de obicei o infectie bacteriana. Prezenta acestor simptome impune consultul medical de specialitate pentru stabilirea diagnosticului, deoarece exista riscul faringitei streptococice. Cu toate ca angina streptococica este vindecabila de obicei fara tratament, o infectie streptococicanetratata conduce la complicatii importante cum ar fi reumatismul articular acut (boala inflamatorie provocata de actiunea toxinelor streptococului beta hemolitic grup A, care provoaca o inflamatie a articulatiilor mari si a inimii).Mecanism fiziopatologic

Sus

Amigdalitele produse de virusi dureaza in mod normal intre patru si zece zile; infectia bacteriana dureaza putin mai mult. Daca simptomele includ inflamatia gatului, febra peste 38,3 C si noduli limfatici inflamati, etiologia este cel mai probabil streptococica. Angina streptococica, diagnosticata prin consult medical de specialitate, impune urmarea unui tratament antibiotic.
In unele cazuri, amigdalitele se pot croniciza. Indepartarea chirurgicala a amigdalelor (amigdalectomia) poate fi recomandata pacientilor, tinand cont de trecutul lor de boala faringo-amigdaliana precum si de anamneza si examenul obiectiv.Consult de specialitate

Sus

Este necesar consultul medicului specialist in una din urmatoarele situatii:
- inflamatia gatului insotita de cel putin doua din urmatoarele semne de infectie bacteriana:
- febra 38,3 C sau mai inalta
- depozite alb-galbui pe suprafata amigdalelor
- amigdale sensibile si inflamate
- noduli limfatici cervicali (noduli prezenti in zona gatului) inflamati
- dureri abdominale si cefalee (dureri de cap)
- durere severa
- dificultati severe la inghitit
- durere localizata numai pe o parte a gatului
- amigdalita sau inflamatia gatului aparuta dupa contactul cu o persoana infectata
- prezenta a cel putin cinci episoade de amigdalita pe an desi tratamentul adecvat a fost aplicat
- persistenta respiratiei orale, a sforaitului sau a unei voci nazale, groase, ragusite
- semne de deshidratare precum uscarea gurii si a limbii si oligurie (prezenta unui volum urinar scazut).Medici specialisti recomandati

Sus

Urmatoarele categorii de medici specialisti pot evalua infectia amigdaliana prin efectuarea de teste rapide, culturi bacteriene sau prescrierea tratamentului antibiotic daca acesta este necesar:
- medicii pediatri
- medicii de familie
- medicii otolaringologi (medici O.R.L, care trateaza nasul, urechile, gatul)
- asistente medicale
- medicii rezidenti
- medicii internisti.
Daca se indica indepartarea chirurgicala a amigdalelor (amigdalectomia) medicul specialist recomandat este medicul otolaringolog (sau medicul O.R.L.-ist).Expectativa vigilenta

Sus

Expectativa vigilenta este perioada de timp in care pacientul impreuna cu medicul specialist urmaresc evolutia bolii fara a institui tratament medicamentos. Aceasta tactica este potrivita daca amigdalita apare insotita de simptome de tip gripal, de exemplu catarul (prezenta de secretii la nivelul nasului) nazal, congestia nazala, tusea si stranutul. Amigdalitele insotite de aceste simptome sunt cel mai adesea cauzate de virusuri. In cazul amigdalitelor de etiologie virala este preferat tratamentul ambulator (la domiciliu) cu toate ca lipsa oricarui tratament conduce la vindecare in aproximativ doua saptamani. In general, cu cat starea pacientului are mai multe similitudini cu gripa cu atat este mai putin probabil ca etiologia bolii sa fie streptococica.
Atitudinea de expectativa vigilenta nu este potrivita atunci cand amigdalitele se manifesta cu febra de 38,3 C sau mai inalta sau sunt prezenti nodulii ganglionari inflamati la nivelul gatului (ganglioni cervicali). In cazul in care aceste simptome se asociaza, este necesar un consult medical de specialitate si instituirea promta a tratamentului antibiotic daca etiologia streptococica este evidentiata.Investigatii

Sus

Diagnosticul amigdalitei este rezultatul unui istoric personal al bolii, alaturi de examenul obiectiv al gatului. Un istoric exact al bolii este necesar pentru a determina caracterul recurent al bolii, fapt care poate afecta optiunea terapeutica.
In cazul in care simptomele sunt sugestive pentru angina streptococica, medicul specialist va confirma diagnosticul prin efectuarea unei culturi bacteriene.

Angina streptococica este confirmata in cazul in care sunt prezente trei sau patru din urmatoarele semne sau simptome:
- febra
- depozite albe sau galbui pe suprafata amigdalelor (exudat amigdalian) sau in jurul lor
- noduli ganglionari inflamati sau sensibili la nivelul gatului
- absenta tusei sau stranutului.
Daca este suspectata infectia streptococica, medicul specialist va confirma diagnosticul prin realizarea unui test rapid streptococic si/sau efectuarea unei culturi bacteriene. Ambele teste sunt usor de realizat in cadrul cabinetului medical iar avantajele si dezavantajele acestor proceduri sunt discutate impreuna cu pacientul, pentru a stabili metoda cea mai potrivita de diagnosticare.
In functie de rezultatul acestor teste se va initia sau nu tratamentul antibiotic. Rezultatul acestor investigatii impreuna cu un istoric personal si precis al bolii vor fi luate in considerare in decizia de indepartare chirurgicala a amigdalelor (amigdalectomie). Prezinta utilitate si testul pentru mononucleoza, in cazul in care virusul Ebstein-Barr, responsabil de etiopatogenia mononucleozei infectioase, este considerat a fi responsabil si de producerea amigdalitei.
Tratament

Sus

Tratament - Generalitati
Amigdalitele, au cel mai frecvent o etiologie virala, avand o evolutie favorabila in lipsa tratamentului, infectia rezolvandu-se de la sine. In cazul in care etiologia amigdalitelor este streptococica este necesar instituirea tratamentului antibiotic. Sunt de remarcat semne si simptome ce evidentiaza aceasta etiologie (streptococica) cum ar fi semnele de deshidratare (uscaciunea gurii si a limbii) sau simptome ce indica o complicatie (dureri la nivelul urechii).
Amigdalitele de etiologie virala
Amigdalitele de cauza virala au o evolutie spontana, rezolvandu-se de la sine fara a fi necesar instituirea tratamentului antibiotic.
Virusul Ebstain-Barr, responsabil de producerea mononucleozei infectioase, este implicat si in etiopatogenia amigdalitelor a caror evolutie, in acest caz, este asemanatoare cu infectia produsa de bacterii, perioada de remitere fiind prelungita la cateva saptamani sau mai mult.
Tratamentul ambulator folosind gargara cu apa sarata, lichide calde si medicamente antialgice la copiii peste sase luni ajuta la ameliorarea disconfortului. Antialgicele cum sunt acetaminofenul si ibuprofenul, administrate la copii inlocuiesc de obicei aspirina. Nu este recomandata folosirea aspirinei inainte de varsta de 20 de ani datorita legaturii acesteia cu inducerea sindromului Reye. Administrarea acetaminofenului inaintea varstei de sase luni se va face numai la indicatia medicului specialist. Multe dintre medicamentele administrate fara prescriptie medicala cum ar fi antisepticele orale, decongestivele nazale sau antihistaminicele, datorita anumitor ingrediente pe care le contin, nu si-au dovedit eficacitatea in ameliorarea disconfortului, nefiind recomandate la copiii cu amigdalita acuta.
Amigdalitele de etiologie bacteriana
In cazul amigdalitelor streptococice tratamentul antibiotic este cel recomandat. Cu toate ca si amigdalitele bacteriene se vindeca de obicei spontan, tratamentul antibiotic previne aparitia complicatiilor poststreptococice care pot aparea dupa o infectie streptococica netratata. In cazul instituirii tratamentului antibiotic, acesta trebuie urmat dupa indicatiile directe ale medicului specialist. Perioada administrarii antibioticelor este exact cea prescrisa de medic, chiar daca simptomele dispar de la inceputul tratamentului. Daca perioada de administrare a antibioticelor nu este respectata, bacteriile vor dezvolta rezistenta la medicamentul respectiv si acesta isi va pierde actiunea terapeutica la urmatoarea administrare.
Tratament ambulator (la domiciliu)
Scopul tratamentului ambulator pentru amigdalitele de etiologie virala este controlul simptomelor in timp ce sistemul imunitar lupta pentru neutralizarea infectiei. Cuprinde masuri de ameliorare a disconfortului dat de inflamatia gatului si de simptomele gripale: secretiile nazale, congestia nazala, tusea si stranutul.
Gargara cu apa sarata (1,2 ml. sare la 118,3 ml. apa calduta) de cateva ori pe zi, consumul de lichide calde si administrarea de medicamente antialgice eliberate fara reteta medicala (acetaminofenul) amelioreaza disconfortul datorat inflamatiei.
Medicamentele antialgice sunt recomandate numai copiilor peste sase luni. Nu este recomandata folosirea aspirinei inainte de varsta de 20 de ani datorita legaturii acesteia cu inducerea sindromului Reye. Tabletele antialgice orale sunt recomandate adultilor in scopul ameliorarii simptomelor dar se contraindica folosirea lor la copii datorita riscului de inec. De asemenea aceste comprimate pot contine anumiti ingredienti daunatori.
Pacientilor infectati li se recomanda odihna si consumul abundent de lichide de rehidratare, supe si sucuri naturale.
De asemenea este utila folosirea unui vaporizator sau umidificator instalat in camera copiilor pentru a asigura confortul.
Dezinfectantele orale, decongestivele nazale si antihistaminicele nu si-au dovedit eficienta sau pot fi chiar daunatoare datorita efectelor secundare. Acest tratament poate fi instituit numai la indicatia medicului specialist.
Inflamatia gatului acompaniata de febra peste 38,3 C, brusc instalata (febra usoara sau subfebrilitatile pot indica o infectie virala) si cresterea in volum a nodulilor limfatici indica de obicei o infectie bacteriana. Angina streptococica, diagnosticata prin consult medical de specialitate, impune urmarea unui tratament antibiotic. De asemenea se recomanda odihna si respectarea exacta a tratamentului prescris.
Repausul la domiciliu este necesar in primele doua zile de tratament antibiotic deoarece contagiozitatea persista in aceasta perioada.

Optiuni de medicamente
Amigdalitele de cauza virala au o evolutie spontana, rezolvandu-se de la sine fara a fi necesar instituirea tratamentului antibiotic. Gargara cu apa sarata (1,2 ml. sare la 118,3 ml. apa calduta) de cateva ori pe zi, consumul de lichide calde si administrarea de medicamente antialgice eliberate fara reteta medicala (acetaminofenul) amelioreaza disconfortul datorat inflamatiei. Nu este recomandata folosirea aspirinei inainte de varsta de 20 de ani datorita legaturii acesteia cu inducerea sindromului Reye.
Dintre antibiotice, penicilina este cel mai frecvent utilizata in tratamentul anginei streptococice. De cele mai multe ori insa si amigdalitele bacteriene se vindeca spontan, tratamentul antibiotic avand ca scop prevenirea complicatiilor (reumatismul poststreptococic) induse de amigdalitele streptococice netratate.
De retinut!
Dezinfectantele orale, decongestivele nazale si antihistaminicele nu si-au dovedit eficienta sau pot fi chiar daunatoare datorita efectelor secundare. Aceste remedii terapeutice nu sunt recomandate copiilor cu amigdalita acuta. In cazul instituirii tratamentului antibiotic, acesta trebuie urmat dupa indicatiile directe ale medicului specialist. Perioada administrarii antibioticelor este exact cea prescrisa de medic si chiar daca simptomele dispar de la inceputul tratamentului, medicatia trebuie continuata pana la neutralizarea completa a infectiei. Daca perioada de administrare a antibioticelor nu este respectata, bacteriile vor dezvolta rezistenta la medicamentul respectiv si acesta isi va pierde actiunea terapeutica la urmatoarea administrare.
Tratament chirurgical
Amigdalectomia (indepartarea chirurgicala a amigdalelor) este considerata o alegere terapeutica in cazul in care apar complicatii serioase, infectii recurente sau infectii cronice care nu raspund tratamentului conservator si afecteaza activitatea zilnica. Acest procedeu este considerat de electie numai dupa ce medicul specialist considera ca istoricul bolii si starea generala permit acest lucru.
Cercetatorii, intr-un studiu recent, au considerat ca amigdalectomia pare sa nu fie superioara perioadei de expectatativa vigilenta in cazul copiilor cu simptome minime sau cu mai putin de trei episoade de amigdalita pe an. Totusi pentru unii copii amigdalectomia este un procedeu care poate imbunatatii calitatea vietii.
Cel mai probabil vor beneficia de amigdalectomie acei copii care prezinta:
- cinci sau mai multe episoade de amigdalita pe an sau au infectie recurenta de cel putin doua ori pe an, cel putin doi ani consecutiv
- infectia prelungeste repausul la domiciliu, interfereaza cu somnul sau cu activitatea zilnica
- amigdalita cu durata de peste trei luni, care nu raspunde la tratamentul medicamentos
- obstructia cailor aeriene
- dificultati la inghitire
- dificultati in vorbire datorita obstructiei nazale
- sangerari abundente ale amigdalelor.
In angina streptococica, amigdalectomia este recomandata in cazurile de amigdalita recurenta care nu raspunde la tratamentul antibiotic sau in situatia in care este amenintata siguranta pacientului.
Noi tehnici de amigdalectomie sunt momentan in studiu. Ablatia prin ultrasunete, ablatia la rece, amigdalectomia prin laser sau diatermoablatia sunt considerate tehnici terapeutice de viitor.

De retinut!
Cu toate ca indepartarea chirurgicala a amigdalelor (amigdalectomia) ramane un procedeu frecvent utilizat, in special la copii, momentan nu este la fel de utilizat ca si in trecut.
Amigdalele sunt componente ale sistemului imun si numeroase studii au aratat ca reducerea in viitor a infectiilor prin amigdalectomie nu este atat de semnificativa cat sa acopere riscurile interventiei chirurgicale.
Infectiile tractului respirator superior si amigdalitele sunt mai frecvente la copii si scad pe masura inaintarii in varsta.
Copiii supusi interventiei chirurgicale de inlaturare a amigdalelor necesita ingrijiri speciale si atenta monitorizare cel putin o saptamana postoperator. Parintii trebuie sa ia in considerare necesitatile speciale ale copiilor de dupa interventie, inainte de a lua aceasta decizie impreuna cu medicul specialist.
Alte tratamente
La ora actuala nu exista alte modalitati terapeutice in cazul amigdalitelor.
Complicatii

Sus

Amigdalitele de cauza streptococica necorespunzator tratate cu antibioterapie, pot evolua spre complicatii ca siinfectia urechii si sinusurilor sau zone de infectie localizate in jurul amigdalelor (abces periamigdalian). Dintre complicatiile mai severe cea mai importanta este reumatismul articular acut.
Amigdalitele cronice si recurente pot obstrua calea aeriana superioara cauzand aparitia sforaitului, congestia nazala si respiratie orala. Uneori amigdalita cronica produce complicatii mult mai severe cum ar fi apneea obstructiva de somn (intreruperea respiratiei pe o durata de timp ce apare in timpul somnului) sau complicatii cardiace si pulmonare.Profilaxie

Sus

Datorita existentei unei varietati largi de bacterii si virusi implicati in etiologia amigdalitelor, metoda cea mai eficienta de prevenire a imbolnavirii este urmarea normelor de baza de igiena si sanatate.
Este important sa se evite contactul apropiat cu pesoanale infectate. Este recomandata respectarea normelor de igiena, in special in preajma persoanalor infectate, spalatul mainilor si pastrarea obiectelor de igiena (periuta de dinti) numai pentru uz personal. De asemenea este necesara spalarea si dezinfectarea suprafetelor si a obiectelor cu care se vine in contact. Copiii trebuie educati sa foloseasca corect servetelul in cazul in care stranuta sau tusesc sau pentru stergerea nasului. In locurile publice este recomandata folosirea servetelelor dezinfectante pentru curatirea obiectelor care vin in contact cu pielea. Este interzis fumatul in preajma copiilor.

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 8:28 pm

Laringita

Generalitati

Sus

Vezi galerie foto
Laringita este produsa de inflamatia, iritarea sau folosirea excesiva a corzilor vocale ce apartin laringelui.

Unele din cele mai comune cauze sunt:
- infectiile tractului respirator superior, in special viroza respiratorie (raceala) saugripa
- folosirea excesiva a corzilor vocale prin vorbitul indelung si cu voce tare, prin tipat sau cantat
- alergiile
- expunerea la substante iritante, cum ar fi fumul sau substantele chimice
- boala de reflux gastro-esofagian: in acest caz este vorba de un reflux laringian.

Simptomele cronice sunt cele care dureaza doua saptamani sau chiar mai mult si ne indica o afectare mult mai severa a corzilor vocale, decat o simpla inflamatie, cum ar fi afectarea nervilor, aparitia unor leziuni sau a unor polipi la nivelul laringelui si o posibila aparitie a unor zone indurate, asa numitii noduli laringieni.
Aceste probleme sunt cauzate cel mai frecvent de:
- infectii virale cronice
- boala de reflux gastro-esofagian
- aparitia cancerului
- aparitia unor leziuni la nivelul laringelui
Vocea ingrosata poate aparea si in mod natural, odata cu inaintarea in varsta, pe masura ce corzile vocale se subtiaza si isi pierd din tonicitate.Cuprins articol

Cauze comune de laringita

Sus

Cele mai frecvente cauze ale laringitei sunt:

- infectiile de tract respirator superior de cauza virala, cum ar fi cea mai frecventa dintre ele - viroza respiratorie; in majoritatea cazurilor laringita apare in acelasi timp sau dupa o infectie de tract respirator superior, si se poate asocia cu prezenta de secretii mucoase sau mucopurulente in exces, ce ajung pe peretele posterior al faringelui si provoaca tuse; alte simptome pot fi: prezenta mucozitatilor la nivelul narilor si o usoara crestere a temperaturii
- sinuzita, care reprezinta inflamatia sinusurilor
- expunerea la noxele din mediul inconjurator; tusea si prezenta secretiilor la nivelul posterior al faringelui poate, de asemenea, duce la aparitia laringitei, daca persoana a fost expusa la diferiti alergeni sau iritanti; fumul de tigara, inclusiv fumatul pasiv, poate fi considerat unul dintre principalii factori iritanti
- vorbirea excesiva si indelungata: vocea ragusita, ingrosata sau soptita, poate aparea si dupa folosirea excesiva a acesteia, asa cum se intampla la sustinerea echipei favorite, in cadrul unui eveniment sportiv
- boala de reflux gastro-esofagian: acidul gastric refluat din stomac poate irita si inflama laringele, asa numitul reflux laringian; unul dintre simptomele refluxului, cum ar fi pirozisul (arsura retrosternala) poate sa nu fie intotdeauna remarcat; laringita poate fi uneori primul semn al aparitiei refluxului.

Desi rare, infectiile respiratorii produse de fungi, pot duce la aparitia laringitei mai ales la persoanele cu o imunitate slaba.Simptome

Sus

Principalul simptom al laringitei este modificarea caracterului vocii; aceasta poate fi ragusita, subtiata, ingrosata sau abia perceptibila. In unele cazuri, laringita poate duce la incapacitatea de a vorbi. Se poate intampla ca, inainte de aparitia modificarilor vocii, sa existe durere la nivelul gatului (ce se poate inrautati pe masura ce se accentueaza) si schimbarea caracterului vocii.

Primele modificari legate de voce apar dimineata la trezire, cand efortul de a vorbi este mult mai mare si vocea nu mai suna la fel ca pana atunci. Exista de asemenea, nevoia de a tusi si de a se curata rapid gatul, mai ales atunci cand cauzele laringitei sunt legate de infectii, in special de cele virale.

Aceste simptome sunt de obicei temporare, in afara de cazul cand poate exista o alta afectiune. Daca simptomele mai includ si dureri severe la nivelul gatului, dificultati la inghitire, tuse cu expectoratie cu sange sau o formatiune vizibila la nivelul gatului, trebuie neaparat sa se prezinte de urgenta la medicul de familie. Un copil care prezinta dureri severe la nivelul gatului, saliveaza si are dificultati in a respira, poate avea epiglotita (inflamatia epiglotei), o afectiune acuta care necesita tratament de urgenta.

Simptomele laringitei cronice

In majoritatea cazurilor de laringita, exista o imbunatatire dupa cateva zile si se poate vindeca chiar si fara tratament. Cu toate acestea, daca simptomele devin cronice inseamna ca laringele poate fi afectat. De exemplu, daca pacientul are un reflux laringian cronic, poate dezvolta la nivelul laringelui noduli cu zone de ulceratii si astfel exista un risc crescut de aparitie a cancerului la acest nivel.

Simptomele care nu scad in intensitate dupa doua saptamani, pot indica o boala cronica sau o alta patologie ce poate aparea la nivelul laringelui. Este important ca persoanele cu aceste simptome sa se prezinte la medic, pentru a diagnostica cauzele acestor modificari ce persista mai mult de doua saptamani.Diagnostic

Sus

Desi simptomele laringitei dispar de obicei in mai putin de cateva zile, pot dura pana la doua saptamani sa dispara complet, dar exista o recuperare totala. Trebuie consultat medicul in cazul in care simptomele au aparut brusc si fara o anumita cauza si nu scad in intensitate in cateva zile. Daca exista durere severa si greutate la inghitire, iar atunci cand persoana tuseste exista si o expectoratie sangvinolenta, trebuie neaparat sa se consulte medicul.

Pentru a diagnostica laringita medicul va intreba pacientul despre antecedentele lui medicale si va efectua un examen fizic. Medicul va cauta zonele de sensibilitate sau eventualii noduli de la nivelul gatului, apoi va cauta la nivelul nasului, gurii si a gatului zonele de inflamatie. Aceste examinari il vor ajuta pe medic sa-si dea seama daca simptomele sunt legate de laringita sau exista posibilitatea unei alte patologii.
Daca alte modificari sunt prezente, cum ar fi polipii sau zone de ulceratie la nivelul laringelui, laringita va fi eliminata ca si posibilitate de diagnostic. Dar este dificil de observat rapid aceste modificari, de aceea este bine sa existe o noua evaluare medicala specializata.Consultul de specialitate

Sus

Trebuie consultat un medic specialist ORL (care se ocupa cu patologia de la nivelul nasului, urechilor si gatului) atunci cand:
- simptomele nu s-au imbunatatit sau nu au disparut dupa doua saptamani
- au aparut brusc o serie de modificari care produc dureri severe (dureri care iradiaza pana la nivelul urechilor), dificultati la inghitire sau prezenta tusei cu expectoratie sangvinolenta
- exista o alta suspiciune in urma examenului fizic si exista un anumit risc dat de antecedentele medicale personale
- medicul de familie crede ca exista posibilitatea ca laringita sa devina cronica sau sa conduca la o alta afectiune; de exemplu, un cantaret profesionist poate dezvolta ocazional episoade acute de laringita, dar este bine ca acesta sa fie sfatuit de un specialist ORL, pentru a preveni aparitia unor polipi sau noduli la nivelul laringelui.Investigatii

Sus

Daca medicul specialist considera ca modificarile vocii pacientului depasesc criteriile de diagnostic al unei simple inflamatii a laringelui, acesta poate recomanda o serie de teste suplimentare, cum ar fi:

- laringoscopie: pentru acest examen medicul va introduce un tub flexibil (fibroscopul) in gat, ceea ce ii va permite sa vada in detaliu laringele;in timpul acestui test, medicul poate preleva o portiune de tesut de la nivelul laringelui pentru efectuarea unei biopsii; examinarea anatomopatologica a acestui tesut laringian poate exclude diagnosticul decancer sau al unei alte afectiuni grave; exista riscul aparitiei cancerului in cazul in care pacientul este fumator si prezinta noduli la nivelul laringelui;
- laringostroboscopie: acest test permite medicului sa observe vibratiile corzilor vocale pentru studiul mobilitatii acestora, utilizand un instrument luminos.

Alte teste ce pot fi facute depind de natura leziunilor depistate prin examinarile anterioare.Tratament - Generalitati

Sus

De cele mai multe ori, laringita este consecinta unei infectii prezente la nivelul tractului respirator superior, cum ar fiviroza respiratorie. Modalitatile de tratament la domiciliu similare cu cele pentru raceala, cum ar fi repausul vocal si o buna hidratare, sunt de obicei tot ceea ce este necesar. Daca aparitia laringitei se datoreaza unei utilizari prelungite si excesive a vocii, repausul vocal impreuna cu o serie de alte masuri de ingrijire la domiciliu, reprezinta tratamentul cel mai bun. Totusi, daca problemele persista sau daca revin constant, trebuie avut in vedere si un antrenament special pentru voce.

Medicatia poate fi administrata pentru tratamentul laringitei sau pentru a rezolva o serie de simptome ce pot inrautati evolutia laringitei. De exemplu, prescrierea decongestionantelor nazale, poate fi utila pentru eliberarea secretiilor, daca nasul infundat este cauzat de o raceala sau declansat de o alergie. Cand congestia este eliminata, la nivelul nasului se poate realiza procesul de umidificare, care duce la diminuarea inflamatiei la nivelul laringelui. Medicul specialist poate recomanda exact tratamentul necesar pentru fiecare pacient in parte.

Boala de reflux gastro-esofagian este o cauza obisnuita a laringitei. Tratamentul ambulator pentru scaderea producerii de acid gastric, poate ajuta si la rezolvarea laringitei. Totusi, prescrierea unei retete de catre un medic specialist poate fi necesara. Daca boala de reflux gastro-esofagian nu este tratata si devine o boala cronica, poate duce la o voce ragusita pe termen lung si chiar la zone de ulceratii la nivelul laringelui.

Alte afectiuni care au simptome asemanatoare cu laringita vor necesita un tratament specific acestora.Tratament ambulatoriu

Sus

Simptomele laringitei se remit de la sine in mai putin de doua saptamani.
Pentru o mai buna recuperare se pot lua o serie de masuri de tratament si acasa, cum ar fi:
- repausul vocal: nu trebuie facut un repaus vocal total, dar o utilizare cat mai putina a vocii ar fi foarte buna; trebuie sa se vorbeasca incet, dar nu soptit, deoarece acest lucru poate irita laringele mult mai mult decat vorbitul incet; trebuie evitat vorbitul la telefon sau cu voce tare
- trebuie incercat sa nu se faca curatarea gatului: acest lucru poate cauza mai multe probleme si poate creste inflamatia de la nivelul laringelui; un eventual tratament supresiv pentru tuse, poate fi de ajutor daca pacientul respectiv are o tuse seaca, care nu produce mucus
- ar trebui ca pacientii sa se opreasca din fumat si de asemenea sa evite si fumatul pasiv: fumul de tigara irita gatul si laringele si agraveaza inflamatia
- trebuie ca locuinta pacientului sa aiba un anumit grad de umiditate:care sa permita scaderea cantitatii de mucus, evitandu-se astfel nasul infundat sau scurgerea de secretii pe peretele posterior al faringelui
- sa existe o buna hidratare
- eliberarea nasului de secretii: acest lucru poate fi ajutat de mentinerea umiditatii in camera, iar o infuzie salina ar putea fi de ajutor
- prevenirea si tratamentul refluxului gastro-esofagian: pentru a preveni sau a micsora refluxul, care poate irita sau chiar produce leziuni la nivelul laringelui, ar trebui sa se evite sa se manance inainte de culcare, sa se reduca cantitatea de cafea si alcool si sa se incerce o alimentatie cat mai sanatoasa; medicamentele pentru reducerea aciditatii gastrice pot ajuta, cand aceste masuri igieno-dietetice nu mai sunt suficiente.

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 8:30 pm

Cistita

Ce este cistita?Cistita este o inflamatie a vezicii urinare, asociata sau nu cu inflamatia uretrei – canalul prin care se elimina urina din vezica urinara în timpul mictiunii. Atunci cand este cauzata de o infectie bacteriana, cistita face parte din grupul infectiilor tractului urinar (ITU).Cistita poate deveni o problema grava de sanatate atunci cand infectia se extinde la rinichi.Cum debuteaza cistita?Cistita debuteaza in general atunci cand bacteriile ajung in tractul urinar prin uretra, canalul prin care se elimina urina din organism. De aici, bacteriile se fixeaza pe peretele vezicii si se multiplica. Mai rar, bacteriile pot ajunge la vezica urinara avand ca sursa o infectie din alta regiune a corpului. Inflamatia poate fi produsa fie de o infectie bacteriana – 80 la suta dintre cazuri sînt provocate de Escherichia coli, o bacterie care traieste si se dezvolta în stomac si intestine – fie este doar inflamatie fara infectare bacteriana.Care sunt cauzele cistitei?Cauzele cistitei sînt multiple. Este interesant ca nu numai femeile pot face cistita - dar si barbatii. Pot fi cauze locale, cum sînt adenomul de prostata si prostatita în cazul barbatilor si infectiile vaginale sau intestinale în cazul femeilor. La acestea se mai adauga frigul si igiena genitala deficitara.Ca frecventa insa, cistita apare mai ales la femei, din cauza ca uretra feminina este mai scurta decît cea masculina, zona genitala intrînd mai usor în contact cu agentii patogeni aflati în urina.La ce vîrsta poate sa apara cistita?Femeile pot fi afectate de cistita la orice vîrsta. Cele mai expuse riscului de infectare sînt femeile active din punct de vedere sexual, deoarece în timpul actului sexual se pot produce leziuni minore ale uretrei si bacteriile pot ajunge usor în uretra. Femeile la menopauza sînt mult mai sensibile la infectie, deoarece nivelul hormonilor estrogeni este redus, ceea ce face ca tesuturile vaginale si uretrale sa fie mai sensibile.Care sînt simptomele cistitei?Urinarea frecventa este principalul simptom, mai ales cînd este însotita si de necesitatea de a merge repede la toaleta. Cînd urinarea este însotita de senzatie de usturime sau durere si urina este tulbure, înseamna ca pacienta are cistita.Cum poate fi prevenita cistita?

Pentru a preveni aparitia cistitei exista cîteva reguli de viata ce pot fi respectate cu usurinta: consumul a cel putin 2 litri de lichide pe zi, o toaleta intima corecta, evitarea folosirii produselor de baie iritante.
La baie sau toaleta stergeti-va întotdeauna din fata în spate pentru a evita aducerea bacteriilor dinspre zona anala spre zona urinara;
evitati purtarea de lenjerie prea strânsa care determina aducerea bacteriilor catre uretra si favorizeaza inflamatia zonei prin frecare;
la reluarea activitatii sexuale dupa tratamentul pentru cistita sau dupa un timp mai îndelungat de pauza încercati acte sexuale de durata mai mica si urinati imediat dupa actul sexual, pentru a îndeparta bacteriile ajunse, eventual, în zona uretrei.
nu uitati sa beti cât mai multe lichide pe zi: ceaiuri diuretice, sucuri de fructe, apa plata. Atentie la apa minerala, deoarece nu toate sortimentele sunt bune pentru rinichi.

Cum se trateaza cistita?Cistita tratata incorect sau insuficient poate evolua generând afectarea rinichiului, uneori cu pierderea functiei acestuia. Pâna sa luati orice tratament, ar trebui sa dati la un laborator o proba de urina corect recoltata. În functie de rezultat, medicul va va prescrie tratamentul cel mai potrivit. Tratamentul poate varia între 3 si 7 zile în functie de severitatea si tipul de bacterie depistata la analiza specifica a urinii (urocultura).

Atât în perioada tratamentului, cât si în general, va trebui sa evitati statul cu picioarele în apa rece sau mersul cu picioarele goale pe gresie si va trebui sa beti cât mai multe lichide.

Se pot administra 2 lingurite de bicarbonat de sodiu cu putina apa la fiecare doua ore, în timpul zilei, cel putin 3 zile. Daca trebuie tinut un regim fara sare din cauza prezentei altei afectiuni, nu veti lua bicarbonat de sodiu. Se pot folosi si supozitoare antispastice.Ca tratament, se recomanda comprese foarte calde, cu seminte de in si flori de fân, bai calde de sezut (cu coada calului, de cel putin 30 de minute), împachetari si comprese calde pe partea inferioara a abdomenului.

Se vor evita consumul de alcool, ceai si cafea si, mai ales, excesele sexuale. Se vor consuma ceaiuri diuretice: din frunze de mesteacan, leustean si ceaiuri cu efect antiinflamator: din galbenele, cimbrisor si ienupar.

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 8:43 pm

Apendicita

Apendicita este cea mai frecventa urgenta chirurgicala abdominala, si consta in inflamatia apendicelui. Aceasta afectiune apare frecvent la varste cuprinse intre 10 si 30 de ani, dar poate fi posibila la orice varsta, fiind cunoscute si cazuri cu manifestari particulare la bolnavii varstnici.
Nimeni nu este absolut sigur care este functia apendicelui insa, ceea ce stim, este ca putem trai si in lipsa lui, aparent fara consecinte.

O data pornit procesul inflamator al apendicelui, acesta nu poate fi stopat medicamentos, tratamentul acestei afectiuni fiind de natura chirurgicala. Cu cat se intervine mai rapede, cu atat suferinta pacientului este mai redusa si interventia mai usor de realizat, cu complicatii cat mai reduse.

Ce cauzeaza apendicita?

Cauza acestei afectiuni poate fi, in multe dintre situatii, obstructia cavitatii organului din cauza unei proliferari limfatice stimulate bacterian sau din cauza unui mic corp strain (samburi, seminte).

Aceasta provoaca o crestere a presiunii din interiorul organului, o tulburare a circulatiei sangelui din peretii organului si inflamatia acestuia ce poate evolua in lipsa tratamentului corespunzator pana la perforatie (peritonita).

Poate fi luata in discutie si o predispozitie genetica pentru apendicita in cazul familiilor cu mai multe persoane operate de aceasta afectiune.

Care sunt simptomele apendicitei?

Simptomele clasice includ:

- durere surda aproape de centrul sau partea superioara a abdomenului ce devine mai apoi ascutita si se deplaseaza spre partea din dreapta jos a abdomenului. Acesta este, de obicei, primul semn;

- pierderea apetitului;

- greata si/sau varsaturi imediat dupa ce incep durerile abdominale;

- umflarea abdomenului;

- febra nu foarte ridicata;

Alte simptome ale apendicitei pot fi:

- durere surda sau ascutita oriunde in partea superioara sau inferioara a abdomenului, spatelui sau in zona rectului;

- urinari dureroase;

- crampe severe;

- constipatie sau diaree.

Daca ai simptomele de mai sus, solicita imediat asistenta medicala deoarece diagnosticul corect si tratamentul corespunzator sunt foarte importante.

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 8:48 pm

Otitele

Există o cauză generală care determină această boală des întâlnită în această perioadă a anului?
Maria Beuran

Maria Beuran este medic primar specialist în ORL în cadrul Centrului Medical MediClass

Otitele apar, de regulă, după o infecţie virală, cum ar fi o răceală. Membrana urechii medii se inflamează de la infecţia virală cand se acumulează lichid în spatele timpanului; aceasta in timp variabil poate infecta si perfora timpanul. Otitele pot fi asociate si cu blocajul sau inflamarea canalelor înguste care leagă urechea medie de nas (trompele Eustachio), ceea ce duce la acumularea lichidului în acea zonă, generand infundare, durere si infectie. Un alt factor care favorizează infecţiile urechii este inflamarea lantului limfatic din sfera ORL (lantului limfatic Waldayer) , amigdalele palatine la adult si amigdalele din spatele nasului la copil (amigdalele Tuska, asa zisii "poplipi" ai copilului) fiind cei mai frecvent incriminati.

Pozitionarea acestor formatiuni, structura lor limfatica si functia lor imunologica asigura localizeazarea, limitarea si reducerea infectiilor tractului respirator, luptand ca aceasta sa nu se complice, de exemplu prin otita. Copii insa sunt mai vulnerabili de a "atrage" otita prin inflamatia acestor formatiuni limfatice datorita dimensiunilor mai reduse, mai inguste ale structurilor anatomice respective -corespunzatoare varstei si statusului alergic cu care se nasc. Pe lângă inflamaţii şi infecţii, diferenţele de presiune între diversele compartimente auriculare pot atrage o suferinţă importantă a urechii. Trompele Eustachio, care fac legătura nasului cu urechea, egalizează in mod normal presiunea dintre cavitatea medie a urechii şi atmosfera externă permitand lichidelor şi mucusului să se dreneze din urechea medie. Inflamaţia urechii medii face ca trompele să se închidă, iar lichidul rămâne blocat înăuntru; bacteriile din profunzimea canalelor nazale trec prin trompele lui Eustachio direct în urechea medie şi se multiplică în lichidul „prins” acolo.

Este important ca aceste canale să fie permeabile în permanenţă, altfel apare aceea senzaţie pe care o simţim în timpul zborului cu avionul, la schimbarea de altitudine sau la scufundarea în apă. Dacă o persoană se urcă în avion, când, de pildă, este răcită şi are nasul înfundat (cu dificultate în respiraţie sau cu exces de secreţii), ori dacă face scufundări în ape adânci şi nu respectă cu rigurozitate fazele de decompresie, suferă o deteriorare a presiunii dinăuntrul şi din afara urechii. Când trompele lui Eustachio sunt obturate de mucoasa nazală inflamată (care nu se opreşte la gra-niţa foselor nazale, ci se prelungeşte catre ureche si către sinusuri), bolnavul semnalează senzaţia de ureche înfundată ; dacă nu este luată în serios şi tratată în timp util, atrage ca şi complicaţie o otită. Studiile medicale au demonstrat că anumiţi alergeni pot cauza otită. Alimentele care pot fi incriminate sunt: produsele lactate (de origine bovină), ouăle (în special albuşul), alunele, soia, porumbul, portocalele, roşiile şi carnea de pui. Alergenii din aer cei mai frecvenţi sunt: fumul de ţigară, polenul, praful din casă, bacteriile şi compuşii organici volatili precum formaldehida, pesticidele şi ierbicidele.
* Otita medie poate să apară si ca urmare a unei infecţii cu viruşi sau bacterii care atacă celulele membranelor trompelor Eustachio, ale gâtului şi ale urechii mijlocii. Odată infectate, aceste celule se inflamează şi secretă un mucus gros care poate bloca trompele Eustachio, făcând ca lichidul să se acumuleze în spatele membranei timpanale. * Deficienţele nutriţionale - cercetătorii au observat că persoanele (în special copiii) cu deficienţe de vitamina A, zinc sau fier sunt mai susceptibile la infecţii respiratorii şi la otite. Sugarii care nu sunt hraniti natural, sunt mai susceptibili la a raci mai frecvent; odata raceala instalandu-se complicatiile otice apar mai frecvent, se manifesta mai sever si treneaza mai multa vreme.
- Care sunt factorii de risc ce conduc la apariţia otitei?
- Vârsta - copiii cu vârste de la 0 luni până la un an şi jumătate sunt cei mai susceptibili la infecţii ale urechii; aceste infecţii sunt frecvente la copii până la vârsta de 4 ani.
- Comunitatea - copiii care merg la creşă sau la grădiniţă sunt mai predispuşi la infecţii decât cei ce stau acasă, prin expunere la mai mulţi viruşi; apare răceala, ce se poate intide spre ureche.
- Poziţia de hrănire - bebeluşii care folosesc biberonul în poziţia culcat, tind să facă mai des infecţii decât cei susţinuţi în poziţie semisezand. Alăptarea oferă două mecanisme de protecţie. În primul rând, presiunea exercitată prin sucţiune ajută la închiderea canalului urechii şi previne refluxul particulelor şi bacteriilor în urechea medie. În al doilea rând, oferă protecţie generală prin trecerea anticorpilor de la mamă la copil. Otita apare mai frecvent la copii, pentru că lumenul şi dimensiunile compartimentelor urechii sunt mai mici, iar formaţiunile limfatice cu care este dotat copilul mic sunt mai bogate. Aceşti factori fac ca otita să apară mai curând şi să îmbrace forme mai severe si mai persistente la copil. De aceea, este recomandată extirparea polipilor la copiii in general de peste 3 ani, daca se dovedeste incriminarea lor in geneza otitelor.

De asemenea, există şi alţi factori de risc - atât pentru copii, cât şi pentru adulţi:
- Anotimpul rece - infecţiile urechii sunt mai frecvente toamna şi iarna. Uneori, alergiile sezoniere pot să congestioneze sinusurile, favorizand predispozitia la otită.
- Calitatea aerului - copiii expuşi la fum de ţigară; în zone foarte poluate, aer conditionat prezintă risc mai mare de otite.
- Istoricul familial - riscul ca un copil să facă otită creşte si dacă un alt membru al familiei prezintă simptome din grupa patologiei respiratorii .
- Otita poate apărea şi ca urmare a unei răceli puternice? Curenţii de aer rece pot determina inflamarea unui canal al urechii?
- Sigur că da .Expunerea prelungită la un curent de aer rece poate atrage o suferinţă a urechii, de la inceput sau ca urmare a obstructiei si inflmatiei mucoasei nazale.

Totuşi, nu toate persoanele care au stat la un moment dat în curent fac otită. Un terent predispozant individual şi alţi factori favorizanţi sunt de obicei prezenti. În pericol se afla si indivizii cu o imunitate precară, in convalescenta, cu o reactivitate mai mare, cei care au în antecedente măcar un episod de otită, copiii de vârste mici cărora li se dezvoltă vegetaţii adenoide care obstrucţionează fosele nazale posterioare. Obstrucţia cvasipermanentă împiedică aerisirea urechii şi astfel se creează condiţii optime pentru apariţia unei infecţii. Cei care pot face otite sunt aşadar sensibili în general ca imunitate, ca rezistenţă. În aceasta categorie sunt incluşi si cei care sunt obligaţi, datorită profesiei, să stea zilnic câteva ore în curent sau în frig. La un moment dat, aceste persoane vor face otită prin expunere la frig, pentru că mucoasa nazală se poate inflama, pot face o faringită ori pur şi simplu fac otită din cauza expunerea urechii la curent de aer rece. O altă categorie este a persoanelor care, la un moment dat apare otită ca o complicaţie a organelor bolnave din jurul urechii: pacienţi cu obstrucţii nazale din diverse cauze: deviaţie de sept, creste osoase, vegetaţii adenoide (polipi), amigdalite cronice cu frecvente pusee amigdaliene, faringite, laringite. Orice afecţiune din jurul urechii la o persoană bolnavă cronic sau sensibilă la un moment dat, poate da o complicaţie otica. Otita apare şi la sportivii care fac înot sau alte sporturi nautice ori la persoanele care merg frecvent la piscină. Aici exista mai multe situaţii. În primul rând, apa trasă accidental în fosele nazale trebuie eliminată când se termină o şedinţă de înot. Altfel, ea rămâne într-o conglomeraţie pe care o realizează de pildă vegetaţiile adenoide şi, din fosa nazală, lichidul de piscină poate lua calea urechii prin trompele Eustachio.

De aceea trebuie să învăţăm copiii ca, după înot, să sufle pe rând câte o nară, pentru eliminarea ultimei picături de apă din fosa nazală. De asemenea, ei trebuie să-şi şteargă, cu degetul mic înfăşurat într-o batistă, excesul de apă din urechi. Pătrunderea apei de piscină şi, mai ales, persistenţa ei în pavilionul auricular poate declanşa un alt tip de otită, respectiv otita externă. Aceasta, de cele mai multe ori, are ca origine dezvoltarea şi persistenţa unei micoze, a unei ciuperci (asemănătoare cu mătreaţa de pe pielea capului) pe tegumentul care acoperă pavilionul auricular. Firele de păr din ureche au un rol important în direcţionarea sunetului către membrana timpanica, dar şi în oprirea particulelor mari din aerul exterior. De aceea, se recomandă (şi este bine să se respecte cu stricteţe acest sfat) să nu se smulgă firele de păr din ureche. Dacă sunt inestetice, se va tăia numai excesul de păr, cu un aparat special, individual, iar înainte şi după această operaţiune trebuie făcută o igienizare riguroasă a zonei.
- Cum se manifestă o otită? Este durerea un prim semn al bolii?
- Otitele pot crea un disconfort notabil. De cele mai multe ori, otita se traduce prin dureri care îl deranjează pe bolnav şi îl obligă să se prezinte la medicul specialist ORL. Anamneza (dialogul purtat cu pacientul) este foarte importantă; medicul prelucrează datele expuse şi poate pune un diagnostic precis. Urechea are mai multe compartimente; conductul auditiv extern are o formă asemănătoare literei S, deci prezintă două curburi. Nici membrana timpanală, situată în profunzimea conductului auditiv extern, nu poate fi vizualizată direct. Atunci, nu se poate printr-o simplă privire să se constate modificările patologice. Examenul clinic ORL presupune consultul cu un aparat special, numit otoscop, care are o sursă de lumină si un sistem maritor de vizualizarea a conductului auditiv. Pe lângă această examinare, medicul poate face o audiogramă, pentru a vedea dacă a fost afectat auzul, o timpanogramă sau o masurare a presiunii aerului din urechea medie. Numai medicul specialist ORL poate distinge durerea proprie urechii de o durere reflexă la acest nivel. Există situaţii când pacientul reclamă o durere violentă la nivelul urechii, dar medicul îi găseşte corespondenţă la un molar inclavat, de exemplu. La extragerea măselei de minte, durerea postextracţie capătă uneori caracterul unei otalgii reflexe; numai radiografia panoramică poate pune în evidenţă o rădăcină a molarului de minte orizontalizată către ureche, care generează otalgia reflexă. Şi problemele coloanei - cauzate de scolioză sau de spondiloza cervicală, prin rectitudine, prin încovoiere anormală într-o parte sau alta, prin tasare etc., pot da dureri reflexe ale urechii. Trebuie distinsă otalgia auriculară de alte dureri, chiar şi cele cauzate de o nevralgie dentară, pentru că durerea se transmite pe filiera unui nerv, nu este punctiformă; nervul se numeşte chiar coarda timpanului şi trece prin maxilar. Durerea este uneori asociată cu secreţie auriculară, care şi ea poate fi de mai multe feluri: seroasă, curată, dar şi mucopurulentă, în culori de la galben până la verde.

Uneori este urât mirositoare sau chiar sanguinolentă. Secreţia poate fi clară precum apa de stâncă, ceea ce indică interesarea craniului printr-o comunicare cu urechea. Otita acută poate provoca dureri bruşte şi severe în ureche, senzaţia de ureche plină, iritabilitate, prurit exacerbat (mâncărimi la ureche), febră, dureri de cap, inapetenţă şi insomnie, scurgere de lichid din ureche, dificultăţi în vorbire şi auz. Uneori, timpanul poate să se rupă spontan, ceea ce duce la scurgerea puroiului şi la senzaţia de uşurare. De asemenea, pacientul poate să reclame diferite zgomote care îl deranjează. De la bun început, medicul trebuie să distingă tonalitatea zgomotelor, care îl orientează spre diagnostic. Zgomotele grave, joase, numite acufene, de cele mai multe ori sunt determinate de modificări morfologice la nivelul urechii externe sau medii. Mai sunt şi zgomote de tonalitate înaltă, subţire, cunoscute sub denumirea de tinitus. In această situaţie problemele sunt de natură circulatorie, la nivelul urechii inerne- insuficienţa circulatorie vertebrobazilara, având drept cauză hipertensiunea arterială, ateroscleroza sau spondiloza cervicală avansată. Alte acuze pot fi legate de nervul vestibular, adăpostit - alături de nervul auditiv - tot în urechea internă.

O serie de simptome, alte decat cele localizate la ureche, se pot manifesta prin tulburări de echilibru- numite vertij. Tulburările vestibulare se datorează în special modificărilor din urechea internă, dar aceleaşi simptome (de ameţeală, de dezechilibru) pot fi cauzate şi de o diskinezie biliară, de un puseu de hipertensiune arterială sau de o criză circulatorie cervicală; si atunci, trebuie făcută foarte clar diferenţierea prin dialog minutios cu pacientul si prin coroborare cu alte investigatii (ecografie Doppler, radiografie abdominala, consult oftalmologic, control neurologic, RMN cranian s.a). La copii, otitele pot fi mai greu de depistat, în special în cazul unui copil mic care nu poate colabora. De aceea, este important ca părinţii să poată recunoaşte simptomele şi să suspecteze probleme ale urechii atunci când copilul, se trage de ureche, plânge mai mult ca de obicei, nu poate dormi, nu reacţionează la zgomote, este neobişnuit de agitat, are febră peste 38°C, are o scurgere de lichid din ureche, are dureri de cap.

- În ce constă tratamentul otitei?
- Tratamentul se aplică întotdeauna în funcţie de tipul otitei. La otita externă, primul scop este să reducem durerea, prin antialgice administrate atât pe cale locală, cât şi pe cale generală. Local, se administrează substanţe cu efect antiinflamator - de exemplu, solutia de rivanol,alcool boricat 4%, care se găseşte în farmacie şi poate fi picurată în ureche sau aplicată prin intermediul unui vârf de compresă îmbibată în soluţie. Otita externă bacteriana, de cele mai multe ori, apare prin suprainfectarea unei otomicoze persistente. Atunci, în paralel cu antialgicul administrat general şi local, se recomandă şi un antibiotic din sfera celor la care au afinitate pentru ureche. Experienţa ne face să anticipăm germenul incriminat în această infecţie - de cele mai multe ori, stafilococul este responsabil de apariţia otitei şi putem indica antibiotice uzuale sau - după gradul suferinţei- chiar cefalosporine din categoria celor la care acesta este sensibil. Dacă otita externă a apărut după contactul cu apa de piscină, putem bănui germenele piocianic - întâlnit frecvent în apa de bazin şi care are o afinitate deosebită pentru cartilajul auricular. Catre aceasta ne ghidează atât culoarea secreţiei, cât şi mirosul (un anumit iz fetid); se recolteaza secretie otica dar până soseste antibiograma de la laborator, putem începe tratamentul; eventual, când este gata antibiograma, putem să mai asociem un antibiotic, sau sa continuam tratamentul initial in functie de sensibilitatea identificata de laborator. Ştiindu-se faptul că otita externă este cauzată de otomicoze, la sfârşitul tratamentului (deşi pe pacient nu îl mai doare urechea, iar conductul auditiv pare curat şi sănătos) trebuie să-i recomandăm un tratament antimicotic de durată, capabil să eradicheze otomicoza.

Întotdeauna, aşadar, ne adresăm cauzei deci recomandam si evitarea patrunderii apei in ureche. Otita medie se caracterizează prin inflamaţia membranei timpanale şi a diverselor componente din urechea medie. Otita medie acută poate îmbrăca o fază preperforativă şi una perfo¬ativă. Dacă surprindem otita acută în faza preperforativă, când timpanul este roşu, inflamat, putem retracta modificările cu un tratament riguros, salvând astfel timpanul înainte de a ajunge la perforaţie. Dacă puroiul din profunzime împinge, bombează timpanul şi acesta nu poate perfora, trebuie să-l perforăm noi, medicii, pentru drenarea infecţiei (sub anestezie). În cazul otitelor interne, numite labirintite, şi ele de diverse categorii, pacientul trebuie izolat de cele mai multe ori în spital, într-o cameră semiobscură, foarte liniştită, fiindu-i indicat un regim dietetic, bogat in lichide. Functie de cauza care a generat această criză vertiginoasă:se scade tensiunea dacă se constată că a avut loc un puseu hipertensiv; se pot administra medicamente care scad presiunea intracrania¬ă, se sedează pacientul, se prescriu medicamente antivertiginoase, antiemetice( vertijul putand fi însoţit şi de simptome vegetative: greaţă, stare de leşin, anxietate, transpiraţii, vomă). În cazul otitei supurate, cu timpan deschis, dacă pacientul nu se spitalizează, el trebuie să se prezinte în cabinetul ORL zilnic, pentru aspiratia secretiilor, toaletizare şi aplicarea de pansamente sterile. În paralel se administreaza antibiotic oral, injectabil i.m sau in perfuzie- functie de gravitatea bolii si de particularitatea pacientului. Tratamentul cu antibiotic opreşte supuraţia, dar pacientul poate reclama în continuare senzaţia de ureche înfundată, iar probele acumetrice şi audiograma realizate în cabinet pot confirma un anumit grad de hipoacuzie. Aceasta pentru că timpanul, la un moment dat, deşi se usucă, poate rămâne inflamat pentru o vreme. În cazuri recurente, medicul specialist ORL va recolta o probă de cultură din ureche. Dacă infecţia nu răspunde la antibiotice, medicul poate interveni chirurgical. Operaţia constă în introducerea în ureche a unui tub subţire prin membrana timpanală, care ajută la drenarea lichidului şi la egalizarea presiunii dintre urechea medie şi urechea externă.

- Odată timpanul spart, nu ne afectează ireversibil auzul? - Nu. Timpanul are proprietatea de a se reface, în timp. Cu toate că ar putea să pară o mare problemă la prima vedere, ruperea timpanului în cazul otitei ajută la drenarea infecţiei şi opreşte durerea. Dacă perforaţia spontană nu este suficient de mare, ea trebuie mărită de medic (cunoscând, desigur, nişte reguli), pentru a face o breşă suficient de mare încât puroiul să se scurgă in totaliatate din urechea medie. În caz contrar, se elimină o cantitate insuficientă de puroi, se închide timpanul spontan sub tratament cu antibiotice, dar rămân în urechea medie sechele postotitice care se acutizează cu orice ocazie: când pacientului îi curge nasul, când intră în piscină sau zboară cu avionul. De câte ori întâlnim o suferinţă otică, sfătuim pacientul să-şi pună si picături în nas, pentru o mai mai bună aerisire a nasului şi - implicit - a componentelor auriculare. - Pot fi întâlnite şi complicaţii majore date de otită? - De cele mai multe ori, otitele se vindecă de la sine în câteva zile, sau cu un minim arsenal tearpeutic. Totuşi, există şi situaţii speciale, când unele otite dau complicaţii care se manifestă prin extinderea infecţiei cand poate apare mastoidita (inflamarea celulelor osului mastoid, aflat în spatele urechii) sau chiar la creier - când deja vorbim de meningită (inflamarea membranelor care acoperă creierul şi măduva) sau abcese cerebrale. Otita medie recidivantă, netratată corespunzător, poate conduce la distrugeri intense la nivelul oscioarelor din urechea medie (uneori, până la surzirea totală). Otita trenanta sau recidivanta poate atrage pierderea partiala sau chiar totala a auzului. Daca imaginea radiografica, demonstreaza ca perforatia timpanala este umezita frecvent datorita sechelelor din urechea mijlocie, trebuie sa intervenim chirurgical, cu scopul de a chiureta sechestrul osos responsabil de intretinerea unei supuratii cronice.

Dacă perforaţia timpanală este uscată şi reuşim să o menţinem aşa minimum trei săptămâni, iar radiografia prezinta o mastoidă integra, putem să facem o grefă de timpan. Practic, aplicăm un scotch steril în jurul perforaţiei, pe care franjurii membranei timpanale îl absorb în timp, asimiland grefa timpanală. Putem folosi o grefă endogenă (din diverse ţesuturi ale individului respectiv) sau una eterogenă (dintr-un material asemănător cu benzile adezive). După o perioadă în care timpanul este grosolan, apare timpanul nou, cu aceleaşi proprietăţi şi performanţe ca unul sănătos. Pe audiogramă, in timp, sesizăm că pacientul aude perfect. - Ce trebuie să utilizăm la durerea de ureche, ca prim ajutor? Picăturile din farmacii sunt bune la orice fel de otită? - Trebuie să se individualizeze tipul de durere şi, mai ales, terenul patologic individual. Niciodată nu trebuie puse în ureche picături la cineva la care există probabilitatea să aibă timpan perforat, pentru că din urechea externă, prin perforaţia timpanală, se duce lichidul în urechea medie, unde poate produce reacţii de vertij, suprainfectie, durere violenta. Dacă un pacient are otită fără scurgeri din ureche, se vor prescrie suplimentar şi picături speciale, otice. Acestea nu vindecă infecţia, dar ajută la diminuarea durerii sau/si la reducerea cantitativa a suprafetei. Inainte de a fi instilata in urche, solutia otica trebuie adusa la aceeasi temperatura cu a corpului ( aproximativ 36,6 grade C ).

- Foarte mulţi medici spun să nu ne curăţăm urechile în profunzime, pentru că ne putem perfora timpanul. În plus, cerumenul are şi el un rol - opreşte pătrunderea impurităţilor... - Glandele ceruminoase sunt nişte glande sudoripare modificate, care secretă cerumen în mod fiziologic. Dar există persoane la care glandele secretă mai mult creumen (chiar şi stresul poate spori secreţia lui!). Mai mult, persoanele cărora li se îngraşă părul mai des secretă, de asemenea, mai mult cerumen. Ştim că la persoanele care se spală agresiv şi mai des pe păr, părul se îngraşă mai repede. Cu cât se excită deci glandele ceruminoase mai frecvent, cu atât ele sunt stimulate să secrete mai mult cerumen. Firele de păr din ureche îndepărtează excesul de cerumen din conduct. Cu beţişoarele, el poate fi propulsat în profunzimea conductului şi, odată ce cerumenul este împins dincolo de istmul conductului auditiv extern (o zonă mai îngustă a conductului), nu mai poate să iasă decât prin manevre medicale, adică prin spălătură auriculară. Dacă în această ceară mai intră şi apă, ea se hidratează, îşi măreşte volumul şi obstrucţia auriculară devine însemnată, chiar dureroasa. La unele persoane cărora li se descuamează straturile superficiale ale tegumentului, cerumenul înglobează şi celule moarte superficiale tegumentare şi se formează aşa-zisul dop epidermic, un alt corp străin auricular, care se scoate şi el, deşi mai anevoios, tot prin spălătură auriculară.

Această operaţiune trebuie făcută numai de cadre specializate, medicale. Chiar dacă unele sfaturi „prieteneşti” ne învaţă să instilăm în ureche apă oxigenată (pentru dizolvarea cerumenului) sau alte metode, cum ar fi folosirea unor conuri speciale, care topesc ceara formată, aceste metode nu fac decât - în cel mai bun caz - să desprindă dopul de ceară de pe timpan, dar el va rămâne tot în conduct. Extracţia, eliminarea dopului din conduct trebuie făcută numai printr-o manevra medicala de un cunoscator al regulilor executiei acesteiasi obligatoriu urmata de o noua vizualizare a conductului auricular si al timpanului „eliberat” de dop. Orice pacient la care se vede un dop de ceară in conduct trebuie întrebat dacă are cunostinta despre o perforaţie de timpan pentru a ne abţine să facem spălătura. Dopul se va scoate mai greu, cu aspiratorul, fiind obligatoriu să nu introducem apă în conduct, dacă timpanul este afectat. Pacienţilor cu perforaţie de timpan le recomandăm să evite pătrunderea apei în ureche, chiar şi în situaţia cosmetizării părului; de câte ori fac baie trebuie să folosească dopuri izolante (se găsesc în farmacii) sau - mai simplu - să ia o bucăţică de vată, să o înmoaie în ulei comestibil (foarte curat), să stoarcă excesul şi să o introducă la intrarea in conduct. Astfel, se realizează o barieră impermeabilă, care nu va permite pătrunderea apei în ureche. În conduct nu este bine să intre nici şampon, săpun, gel, ceară, vopsea de păr etc. Urechile trebuie curăţate, dar nu zilnic şi nu agresiv. În funcţie de pH, de gradul de seboree a pielii feţei şi a capului (pentru că şi conductul auditiv şi pavilionul sunt îmbrăcate în acelaşi tip de tegument), li se recomandă pacienţilor să se toaletizeze la 5, 7 sau 10 zile, fie cu beţişoare speciale pentru urechi, fie cu degetul auricular (mic) înfăşurat într-o batistă curată.

- Orice individ, chiar dacă nu are vreo durere, trebuie să facă periodic examene ORL? - Nu, dar părinţii unui preşcolar, de exemplu, ar trebui să fie sfătuiţi de medicul ORL-ist cum să-i crească imunitatea copilului înainte de a merge la şcoală, sau ce reguli generale de toaletizare a urechii să urmeze. Înainte de a i se monta copilului un aparat dentar, cand acest lucru este oportun, categoric trebuie să i se efectueze ablaţia polipilor, daca acestia exista. De asemenea, au nevoie de control ORL cei care au avut în prima copilărie probleme otice şi vor să-şi aleagă profesia de aviator, scafandru, jucator polo, etc. - Ţinând cont de data din calendar, ce sfaturi aveţi pentru persoanele care se confruntă cu această boală? - Persoanele adulte cu probleme ORL trebuie să poarte căciuli şi fulare care să-i protejeze de acutizări ale bolilor de care suferă. De asemenea, în perioada rece, copiii trebuie protejaţi cu fesuri trase peste urechi, dacă petrec mai mult timp în aer liber sau fac diverse sporturi de iarna. Dacă apar senzaţii de ureche înfundată sau dureri suportabile, se recomandă aplicarea de căldură uscată în spatele urechii (ajută la diminuarea si la retractia simptomelor) si administrarea a 1 - 2 doze de antiinflamator general. În timpul călătoriilor cu avionul este recomandat să mestecăm gumă, sugem pentru a ne creşte cantitatea de salivă, fapt ce ne obligă să înghiţim mai des, pentru echilibrarea presiunii din afara şi dinăuntrul urechii. Trebuie consultat medicul ORL in vederea instituirii unui tratament specializat, complet si complex, imediat ce apar: dureri semnificative sau persistente ale urechii, daca durerea se asociaza si cu alte manifestari neplacuta sau daca aceasta este prezenta la persoane vulnerabile prin varsta, antecedente sau boli asociate.

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 8:50 pm

Rinita alergica - inflamatia alergica a mucoasei nazale

Rinita alergica (adesea supranumita "febra fanului") este o reactie exagerata a sistemului imunitar la particulele inspirate din aer. In mod normal sistemul imunitar protejeaza corpul impotriva virusurilor si abacteriilor prin producerea de anticorpi care sa lupte impotriva acestora. In cazul rinitei alergice, sistemul imunitar incepe sa lupte impotriva substantelor care in mod normal nu sunt nocive, cum ar fi acarienii sipolenul (alergeni), ca si cand acestea ar incepe sa atace organismul. Aceasta reactie exagerata cauzeaza inflamatie si simptome care afecteaza in principal nasul, dar si ochii, urechile, gatul si gura.

Este posibil ca organismul sa nu aiba o reactie alergica din primul moment in care este inhalata o substanta alergena precum polenul de iarba. Cu toate acestea, data urmatoare in care are loc o inhalatie de polen poate aparea o senzatie de nas infundat sau de respiratie anevoioasa. Acestea apar ca raspuns al sistemului imunitar.Este posibil ca rinita sa se fi instalat de multi ani (rinita cronica). In acest timp, este posibila diminuarea sensibilitatii la acesti alergeni iar reactia corpului la acestia sa nu mai fie la fel de severa. De asemenea, este posibila dezvoltarea unor complicatii precum sinuzita si infectiile otice.
Rinita alergica este foarte asemanatoare cu un tip de astm cauzat de alergii (astm alergic).

Cuprins articol

Cauze

Sus

Rinita alergica poate fi cauzata de cateva tipuri de alergeni, precum polenul, mucegaiul, acarienii, praful, puful animalelor si gandacii. Reactiile alergice au loc numai in cazul oamenilor care prezinta un "teren atopic" – sensibilitate crescuta sau susceptibilitate la alergeni. Atunci cand sunt expusi la alergenii la care sunt sensibili, oamenii care prezinta un teren atopic dezvolta o reactie alergica sub forma unei maladii alergice, cum ar fi rinita alergica. O persoana care prezinta teren atopic adesea dezvolta mai mult decat o singura forma de alergie.

Inca nu se cunosc cauzele aparitiei terenului atopic si ale reactiilor alergice. Majoritatea persoanelor care sufera de alergii au printre membrii familiei persoane care au alergii.
Aerul poluat poate fi iritant pentru nas si pentru plamani. In conditii de mucoasa nazala iritata sau plamani iritati, riscul unei reactii alergice creste cand persoana in cauza e expusa la alergeni.
Simptome

Sus

Simptomele imediate ale rinitei alergice cel mai des intalnite sunt: stranutul repetat, indeosebi dimineata la trezire; stranutul poate aparea chiar si in decurs de 1- 2 minute de la expunerea la alergeni:
- rinoreea (cand curge nasul). Rinoreea (scurgerile nazale) provocata de alergii se prezinta de obicei sub forma unui un lichid clar si filant (limpede si care nu e vascos) dar poate deveni vascos si inchis la culoare sau galben daca se dezvolta o infectie nazala sau a sinusurilor. Rinoreea poate aparea la un interval de 3 minute de la expunerea la alergen;
- secretiile nazale care se scurg pe peretii posteriori ai gatului determina senzatia de prurit. Poate declansa o tuse cronica in timp ce pacientul incearca sa-si elibereze gatul de secretii;
- lacrimare abundenta si prurit ocular (mancarime a ochilor);
- prurit (mancarime), otica (a urechilor), nazala si a gatului.

In cazul rinitei alergice sezoniere (SAR), mancarimile, stranutul, rinoreea, lacrimarea si mancarimea ochilor sunt obisnuite. Aceste simptome apar de obicei in anumite perioade ale anului.
In cazul rinitei alergice perene (PAR), congestiile nazale si picaturile postnazale sunt simptomele cel mai des intalnite, chiar daca mai apar stranutul si rinoreea. Aceste simptome apar in general pe durata intregului an. Se pot manifesta toate simptomele sau numai cateva. Simptomele pot aparea in mai putin de 5 minute de la expunerea la alergen, sau poate dura mai mult timp ca sa se dezvolte (in mod tipic de la 3 la 6 ore).

Simptomele care se dezvolta intr-un interval mai mare de timp includ:
- un nas infundat posibil acompaniat de respiratia anevoioasa provocate de inflamatie si congestie a nasului si sinusurilor. Acesta este simptomul cel mai des intalnita la copii si este posibil sa fie singura acuza.
- fotosensibilitate (ochii care sunt sensibili la lumina)
- iritabilitate
- fatigabilitate (lipsa energiei)
- somn alterat
- respiratie pe gura din cauza nasului infundat
- miros alterat
- tuse cronica
- afectiuni ale sinusurilor si ale tubei lui Eustachio, senzatie de presiune in ureche sau deficite auditive (ale auzului)
- disconfort sau durere a fetei
- cearcane ("ochi vanat" datorat alergiilor)
- actiunea de frecare frecventa a nasului, care poate provoca escoriatii (rani superficiale) pe suprafata nasului (escoriatii alergice)
- frecarea frecventa a nasului cu palma orientata in sus poate reduce mancarimea si sa se deschida caile nazale ("salutul"alergic). Aceasta este des intalnita la copii.

Simptomele rinitei alergice dureaza de obicei toata viata, chiar daca tipurile de simptome si gradele gravitate pot varia. Simptomele pot deveni mai grave in anumite momente, dar sensibilitatea la alergen se poate pierde pe masura ce se inainteaza in varsta.
Simptomele pot fi agravate de alte substante iritante din aer, precum substantele poluante din aer, fumul provocat de motoarele autovehiculelor, fumul de tigari si fumul rezultat din arderea lemnului, insecticide, mirosurile puternice sau parfum.
In cazul unei alergii la polen, momentul si locul simptomelor resimtite pot varia dupa climat si tipurile de plante care cresc in zona respectiva.
Simptomele rinitei alergice pot fi mai grave in timpul sarcinii. Trebuie ales cu mare grija un tratament special pentru acestea deoarece anumite tratamente pot dauna femeilor si dezvoltarii fetusului.
Alte situatii care au acelasi simptome ca rinita alergica includ infectii ale tractului respirator superior (ICRS), defecte nazale si inflamatii (rinita) care nu sunt provocate de alergie (rinita nonalergica).

Mecanism fiziopatogenetic

Sus

La prima expunere la alergenul din aer, sistemul imunitar recunoaste alergenul ca fiind substanta straina. Corpul reactioneaza producand anticorpi impotriva alergenului. La urmatoarea expunere la alergen anticorpii ataca, eliminand histamina si alte substante chimice care cauzeaza simptomele alergiei.
Simptomele rinitei alergice afecteaza persoane diferite in moduri diferite. Anumite persoane sunt sever afectate de simptome, in timp ce altele au doar un disconfort moderat. In general simptomele persista toata viata, chiar daca tipurile si gravitatea variaza. Simptomele pot deveni si mai grave in anumite perioade si se poate pierde din sensibilitate la alergen pe masura ce se inainteaza in varsta.
Majoritatea persoanelor dezvolta simptome intr-un interval de cateva minute din momentul expunerii. Anumite persoane pot dezvolta simptomele de la 4 la 8 ore dupa expunere. De obicei, simptomele dureaza mai mult de 10 zile. In ceea ce priveste aparitia simptomelor, acestea pot varia in functie de persoana. Dezvoltarea rinitei alergice sezoniera (SAR) incepe foarte rar inainte de varsta de 3 ani.

Rinita alergica perena (PAR) poate aparea la orice varsta. Simptomele PAR sunt adesea diagnosticate gresit ca si infectie a tractului respirator superior cum ar fi guturaiul.
Copiii care manifesta simptomele pana la varsta de 1 an sunt predispusi la aparitia mai multor simptome si la dezvoltarea astmului.
Simptomele se dezvolta de obicei la varsta adolescentei.
In cazul unei alergii la polen, modul si locul aparitiei simptomelor difera in functie de climat si de tipuri de plante care cresc in zona. Primavara sunt prezente trei tipuri de polen.
Polenul din iarba este prezent incepand cu primavara tarzie pana la jumatatea verii.
Polenul ambroziei este prezent incepand din vara tarzie pana toamna timpurie (sau pana la prima inghetare).
In cazul alergiei la acarienii de praf, par de animal, sau mucegaiurilor simptomele pot fi mai grave iarna atunci cand se petrece mai mult timp in casa.

Alergia poate reveni sau inrautati daca:
- pacientul are rinita alergica sezonala si se afla in locuri unde numarul particulelor de polen este ridicat.
- se inceteaza tratamentul cu medicamente in momentul in care simptomele sunt tinute sub control.

Alergiile si astmul devin din ce in ce mai obisnuite in ultimii 100 de ani. Printre motivele posibile pentru acest fapt este faptul ca locuintele sunt dotate cu incalzirea centrala si cumodalitati eficientea folosirii energiei. Acestea ajuta la mentinerea caldurii in casa, chiar si pe timpul iernii iar anumiti alergeni, precum acarienii de praf si gandacii se dezvolta foarte bine la temperaturi inalte.
Complicatii

Sus

Rinita alergica poate afecta sanatatea semnificativ daca nu este tratata cu succes. Anumite complicatii pot aparea in cazul rinitei alergice pe termen lung (cronica), inclusiv sinuzita, urechile infundate si infectii ale urechii, si polipii nazali. Multe persoane care au rinita alergica au de asemenea si astm. Persoanele cu sistemul imunitar slabit sunt predispuse la infectiile respiratorii.
Persoanele care au rinita alergica cronica declara ca alergia este o cauza de scadere a starii de bine si a calitatii vietii. Pot avea probleme cu somnul si sa se simta obositi si iritati, chiar si depresivi. Pot avea probleme de concentrare la servici sau la scoala si sa fie mai putin productivi. Sunt persoane care evita situatiile sociale deoarece se simt rusinati cu ochii rosii si injectati si nasul care curge constant.
Consultul de specialitate

Sus
Se recomanda consultul medical in cazul in care este pus diagnosticul de rinita alergica si cand:
- se simte o durere in zona sinusurilor si alte simptome ale infectiei sinusale (febra sau secretie nazala cremoasa, galbena sau verde)
- simptomele devin mai severe si nu se stie cauza
- se administreaza medicamente pentru alergie prescrise sau neprescrise contra alergiei care nu amelioreaza simptomele
- medicamentele adminstrate impotriva alergiei provoaca efecte secundare deranjante precum o coordonare mai proasta si ameteala accentuata
- la instalarea febrei si durerii otice (la ureche)
- la instalarea tusei si racelii care dureaza mai mult de 1sau 2 saptamani
- in caz de prurit (mancarimi) grave al ochilor sau nasului
- atunci cand alergia intervine in viata personala
- cand nu s-a diagnosticat alergia, dar simptomele alergice sunt suparatoare pentru pacient.

Este importanta vizita la doctor pentru evaluarea rinitei alergice chiar si atunci cand medicamentele administrate fara prescriptie medicala amelioreaza simptomele. Doctorul poate determina tipul de alergeni care provoaca reactiile cu scopul de a reduce expunerea la ei.
In vederea luarii unei hotarari de a merge la medic este bine de luat in considerare gravitatea si durata simptomelor. O rinoree usor inconfortabila care dureaza 3 zile nu necesita consult, pe cand 3 luni de congestie nazalacare provoaca insomnii necesita o evaluare.

Urmatorii medici pot evalua si trata rinita alergica usoara sau simptome ale astmului:
- medicul de familie
- medicul pediatru
- medicul de interne
- asistenta.
Un medic specialist pentru alergii (alergolog) este consultat atunci cand:
- este necesara identificarea unor cauze sau iritanti pentru simptomele alergice (precum fumatul pasiv)
- tratamentul pentru rinita alergica este nesatisfacator deoarece medicamentele nu isi fac efectul sau exista efecte secundare nedorite
- este necesara o educatie despre cum sa se evite alergenii
- injectiile cu imunomodulatori impotriva alergiei (imunoterapia) sunt o varianta considerata de anumiti pacienti
- performanta la munca si la scoala este diminuata din cauza simptomelor alergice si efectelor secundare ale medicamentelor
- este afectata semnificativ calitatea vietii particulare
- se dezvolta complicatii frecvente, precum sinuzita sau infectii ale urechii (otita medie)
- exista si alte afectiuni coexistente, precum sinuzita recurenta sau astmul
- se recomanda corticosteroizi pe cale orala sau injectabili pentru a controla simptomele alergice
- simptomele sa manifesta de mai mult de 3 luni
- medicamentele devin foarte costisitoare.

Doctorul poate recomanda un medic ORL (specialist pentru ureche, nas si gat). Acesta poate face o analiza specializata a cailor nazale si a portiunii superioare a faringelui. Consultul unui specialist ORL poate fi benefic daca doctorul suspecteaza polipoza nazala sau alte afectiuni care provoaca obstructie a cailor nazale
Expectativa vigilenta

Sus

Expectativa vigilenta este o perioada in care pacientul impreuna cu doctorul observa simptomele si situatia folosind un tratament medical adecvat. Expectativa vigilenta este potrivita atunci cand pacientul are simptome usoare care nu necesita tratament sau care pot fi tratate cu medicamente administrate fara prescriptie medicala.

Investigatii

Sus

Rinita alergica este diagnosticata prin istoric medical (anamneza) si examinare clinica. In unele cazuri, pot fi facute testele cutanate precum si alte teste. Diagnosticarea corecta a rinitei alergice este importanta deoarece exista multe maladii cu aceleasi simptome (precum infectii ale tractului respirator superior) ca si identificarea corecta a alergenului care poate indruma catre un tratament potrivit pentru simptome.
Doctorul va determina daca rinita alergica este perena sau sezoniera si daca sunt semne de complicatii precum sinuzita si astmul.
Daca doctorul considera ca diagnosticul e cel de rinita alergica si nu sunt semne de complicatii, acesta poate decide tratarea simptomelorfara efectuarea testelor de laborator si apoi dupa o perioada de proba reevaluarea simptomelor. Deoarece rinita alergica conduce foarte rar la complicatii, aceasta abordare este deseori o modalitate rezonabila de diagnosticare.

Totusi, doctorul poate considera ca teste mai amanuntite sunt necesare.
Aceste lucru se intampla de obicei cand:
- pacientul impreuna cu doctorul necesita mai multe informatii despre substantele alergice pentru a urmari anumiti pasi pentru evitarea si controlul expunerii la acestia
- simptomele nu raspund la tratament
- exista simptome grave
- pacientul este nesatisfacut cu alte tratamente incercate si se iau in considerare injectiile cu imunomodulatori contra alergiei (imunoterapie).

In aceste situatii, doctorul poate prescrie teste pentru alergie. Acestea includ:

1. Teste cutanate
Un lichid care contine alergen este pus pe primul strat de piele si pielea este intepata. Daca pielea reactioneaza printr-o zona inflamata si pruriginoasa (cu mancarimi si cu relieful ridicat) inseamna de cele mai multe ori ca pacientul este alergic la alergen. Testele cutanate sunt rapide, simple si de regula sigure, dar in ceea ce priveste rezultatele acestea pot fi fals-pozitive, aceasta insemnand ca pacientul ar putea sa nu fie alergic cu toate ca testele indica alergia. In cazul in care pacientul este foarte alergic testele nu se pot utiliza.

2. Testele radioalergosorbent (RAST)
Este recoltata o proba de sange din vena si este testata pentru imunoglobulinele E (IgE), care sunt produse ca raspuns la anumiti alergeni. RAST poate fi facut in locul sau impreuna cu testul cutanat. RAST este mai scump, rezultatele nu sunt de obicei disponibile decat dupa o saptamana si poate avea ca raspuns un rezultat fals-pozitiv.

3. Testul de citologie nazala (frotiul nazal)
Acesta masoara numarul de eozinofile, un tip de leucocite (globule albe) care sunt prezente intr-un numar mare in frotiul nazal la persoanele are au alergie. Acest test poate fi folosit sa confirme rinita alergica.

In majoritatea cazurilor nu este nevoie de teste suplimentare. Totusi, chiar daca nu sunt folosite in mod obisnuit, unele teste fac diagnosticul diferential cu alte maladii care prezinta simptome similare. Aceste teste includ:

1. Teste imagistice
Testele imagistice ale sinusurilor, precum radiografiile, scanarile CT si IRM nu pot depista rinita alergica in mod direct, dar pot evalua prezenta unor afectiuni coexistente. Radiografia sau scanarea CT ale sinusurilor pot fi folosite la identificarea infectiilor sinusurilor, inflamatii cronice (ingrosarea conturului mucoasei sinusurilor nazale ) - de obicei intalnita la persoanele cu astm, a defectelor structurale ale nasului sau mai rar, cancer.

2. Rinoscopia sau endoscopia nazala
Rinoscopia este o tehnica in care medicul foloseste un instrument numit rinoscop pentru a vedea in interiorul cavitatii nazale. Rinoscopul poate fi rigid sau flexibil. Din cauza ca rinoscopia flexibila poate accesa mai mult din cavitatea nazala si in general nu necesita o cantitate mare de anestezic ca si rinoscopia rigida, utilitatea ei a crescut in ultiumii ani. Rinoscopia este folosita pentru verificarea polipilor si a altor afectiuni care pot bloca cavitatea nazala.
Prin endoscopia nazala se poate investiga interiorul fosei nazale cu ajutorul unui tub flexibil si luminat. Endoscopia nazala poate fi realizata de asemenea si pentru a depista defecte structurale, polipi nazali sau infectii.

3. Testele de clearance mucociliar
Testul de clearance mucociliar este folosit pentru a verifica daca miscarea cililor este normala la personele care au secretii nazale foarte abundente. Cilii sunt proeminente mici la fel ca parul aflate pe invelisul fosei nazalecare executa miscari postero-anterioare (inapoi si inainte) ca sa indeparteze particulele din nas. Anumite boli rare pot provoca anormalitati in miscarile cililor, conducand la cresterea cantitatii secretiilor nazale.

4. Teste de provocare la stimulare nazala
Testele de provocare la stimulare nazala implica plasarea de solutii ce contin alergeni diferiti in nas si observarea rezultatelor. Este rar folosit in diagnosticarea rinitei alergice, dar este folosit in cercetari realizate pentru a stabili eficienta medicamentelor asupra simptomelor rinitei alergice.

5. Rinomanometria
Rinomanometria este o tehnica care masoara fluxul de aer din nas. Testul furnizeaza o estimare a congestiei nazale sau obstructionare datorita polipilor nazali si aaltor cauze. Cu toate acestea, rinomanometria necesita mult timp pentru a fi efectuata si in general este folosita doar in cercetare.
Testele care nu sunt potrivite pentru diagnosticarea rinitei alergice includ si alte tipuri de teste de determinare cantitativa a imunoglobulinelor si alte analize biochimice.
Tratament - Generalitati

Sus

Tratamentul pentru rinita alergica consta in evitarea alergenilor specifici care provoaca simptomele, folosind medicamente si in cazuri grave, folosind injectiile cu imunomodulatori contra alergiei (imunoterapie).
In general tratamentul pentru rinita alergica sezoniera (SAR) si cea de perena (PAR) este la fel, chiar daca forme de tratament, precum antihistaminice zilnice sunt necesare din ce in ce mai des pentru PAR.
Medicii incep cu tratamente care sunt in general eficiente pentru majoritatea persoanelor cu putine efecte secundare sau alte riscuri (terapia de prima intentie). Daca acestea nu sunt eficiente sunt urmate terapiile de linia a doua, care au de obicei mai multe efecte secundare sau sunt mai costisitoare. Medicii nu s-au pus de acord inca daca corticosteroizii nazali ar trebui sa fie considerati terapie de prima intentie sau de linia a doua; exista medici care folosesc corticosteroizi nazali pentru tratarea rinitei alergice numai atunci cand alte terapii nu au reusit sa amelioreze simptomele, in timp ce altii folosesc corticosteroizii ca tratament de prima intentie.

Complicatiile rinitei alergice cronice (care dureaza de mult timp) includ sinuzita, infundarea urechilor, infectiile otice(ale urechii) sau polipii nazali. Aparitia unei complicatii severe reprezinta una din putinele indicatii pentru prezentarea la camera de garda. Infectiile respiratorii apar mai frecvent la persoanele cu un sistem imunitar slabit.
Deoarece rinita alergica nu se poate vindeca si tratamentul poate fi frustrant de urmat, unele persoane pot incerca si metode alternative de tratament a caror eficienta nu a fost dovedita stiintific. Totusi, majoritatea acestor metode fie nu au fost studiate, fie nu le-a fost demonstrata eficienta. Aceste tratamente pot fi scumpe sau pot prezenta pericole pentru sanatate.
Tratamentul pentru copii care au alergie este aproape la fel ca si cel pentru adultii care au alergie. Tratarea copiilor cu medicamente poate fi mai dificil deoarece este posibila aparitia de efecte secundare. Anumite medicamente nu sunt tolerate de copii.
Tratament ambulatoriu

Sus

Anumite persoane incep prin a utiliza medicamente fara prescriptie medicala pentru rinita alergica inainte de a consulta un doctor. Aceste medicamente pot fi eficiente. Oricum, persoanele cu alte afectiuni coexistente, varstnicii, copiii, femeile insarcinate sau cele care alapteaza si persoanele cu simptome severe ocazionale ar trebui sa consulte un doctor inainte de a incepe un tratament.

Daca pacientul decide sa isi trateze singur simptomele rinitei alergice e bine sa se evite administrarea de medicamente timp de mai multe zile inainte de a consulta doctorul. Acesta poate anticipa problemele cu medicatia, sa verifice de doua ori diagnosticul si sa furnizeze o educatie despre modul cel mai bun de a controla si a preveni simptomele. Mai mult, doctorul poate prescrie medicamente sau recomanda un specialist pentru alergie (alergolog) daca medicamentele fara prescriptie medicala nu sunt eficiente sau provoaca efecte secundare.
De asemenea, se poate trata senzatia de nas infundat prin eliberarea fosei nazale cu ajutorul unei solutii saline (apa sarata). Se pot preveni sau trata infectii usoare ale sinusurilor acasa cu ajutorul medicamentelor fara prescriptie medicala si alte metode.
Rinita alergica si sarcina

Sus

Simptomele rinitei alergice pot fi grave in timpul sarcinii. Din cauza ca unele tratamente pentru rinita alergica pot afecta femeia si dezvoltarea fetusului, trebuie gasit un tratament adecvat. Multe medicamente precum sodiu cromolin si cateva antihistaminice orale sau spray sunt considerate a fi sigure in timpul sarcinii. Oricum, este recomandat sa se evite decongestivele orale, nazale si inhalatorii pe perioada primelor 3 luni de sarcina. Daca pacienta ramane insarcinata in timp ce i se administreaza injectii cu imunomodulatori pentru alergie (imunoterapie), ea poate sa le continue, dar nu este recomandat sa se inceapa cu injectii din timpul sarcinii.
Tratament initial

Sus

Tratamentul initial al rinitei alergice include anumiti pasi cu sopul de a reduce sau elimina expunerea la alergenii care provoaca simptomele si folosirea de medicamente precum antihistaminicecare nu provoaca somnolenta (nesedative) sau steroizii nazali.
Tratament medicamentos

Sus

Medicamentele pot fi administrate zilnic sau pentru ameliorare, cand simptomele cresc brusc sau devin mai grave.
Prin evitarea sau reducerea expunerii la alergeni, pacientul isi poate reduce simptomele alergiei, sa le controleze cu ajutorul medicamentelor si sa reduca riscul dezvoltarii unor complicatii pe termen lung ale rinitei alergice cronice, precum sinuzita.
Pentru evitarea alergenilor e bine de stiut daca tipul alergiei este rinita alergica sezoniera (SAR) sau rinita alergica perena (PAR) sau o combinatie a celor 2.

In cazul SAR (provocat de polen de exemplu) trebuie stiut tipul depolen cecauzeaza simptomele si astfel sa se evite expunerea la el.
In cazul in care pacientul are simptome pe parcursul intregului an datorate PAR, el trebuie sa stie care sunt alergenii care cauzeaza simptomele si sa se evite expunerea la acestia. Acest lucru necesita consultde specialitate pentru testarea cutanata.
Pacientul poate controla alergenii acasa folosind aer conditionat, stergerea prafului regulat, spalarea asternuturilor patului in apa fierbinte si sa interzica accesul animalelor de casa in anumite zone ale casei.

Alergenii din mediul exterior se pot evita prin ramanerea in casa pe perioada in care nivelul polenului este inalt, asigurandu-se ca geamurile sunt inchise si evitarea activitatilor de genul tunsului gazonului si gradinaritului. Daca e neaparat nevoie sa se efectueze aceste activitati e bine sa se poarte o masca odata cu administrarea de antihistaminice.

Antihistaminicele care nu provoaca somnolenta (nesedative) sunt in general primele medicamente folosite la tratarea rinitei alergice (anumite antihistamine provoaca somnolenta). Sunt, in general foarte eficiente in ameliorarearinoreei si stranuturilor, pruritului (mancarimile) si ochii inlacrimati. Pot fi folosite impreuna cu decongestivele pentru ameliorarea congestiei nazale.
Un spray corticosteroid nazal poate fi folosit in locul sau impreuna cu antihistaminicele. Aceste spray-uri pot reduce simptomele rinitei alergice si sunt recunoscutea fi cel mai eficient tratament pentru majoritatea persoanelor. Isi fac efectul foarte repede, dar pot trece cateva saptamani pana se simte intregul efect. In cazul unei alergii grave la polen, aceste spray-uri sunt administrate cu 1 sau 2 saptamani inainte de a incepe sezonul polenului si se continua pe toata perioada sezonului.

Alte medicamente care pot fi folosite includ:
- modificatori de leucotriene care amelioreaza congestia, mancarimile, stranuturile si rinoreea;
- picaturile de ochi, care ajuta la ameliorarea ochilor rosii, cu mancarimi si care lacrimeaza abundent
- sodiu cromolin, care poate ajuta la ameliorarea stranuturilor, rinoreei, congestiilor nazale si iritatiilor ochiilor. Sodiu cromolin este de obicei prescris pentru copii si femei insarcinate
- ipatromium bromide, care amelioreaza rinoreea.Medicamentele folosite fara prescriptie medicala sunt in general primele incercate. Medicamentele prescrise sunt folosite daca cele folosite fara prescriptie medicala nu ajuta sau care cauzeaza efecte secundare deranjante, precumameteala sau coordonare alterata.
Medicamentele trebuie folosite strict doar pentru ameliorarea simptomelor sau sa amelioreze si sa trateze o cauza preexistenta a rinitei alergice. Daca medicamentele se administreaza doar pentru ameliorarea simptomelor, se poate opri administrarea lor in momentul in care starea clinica se imbunatateste. Oricum, daca in cazul in care se administreaza medicamentele pentru a preveni anumite simptome si pentru a trata cauza de baza care provoaca rinita alergica, trebuie continuat tratamentul cu medicamente chiar daca simptomele s-au imbunatatit.
Administrarea de medicamente in cantitati insuficiente sau complianta scazuta a pacientului in administrarea acestora poate duce la simptome recurente sau agravate. Este de ajutor sa se explice copiilor motivul pentru care trebuie sa ia medicamente si ce beneficii sunt asteptate, precum si efectele secundare care pot aparea.

Medicamentele pot fi folosite zilnic pentru o calmare rapida a simptomelor aparute brusc si grave sau pot fi folosite inainte de o expunere deja stiuta. Pacientul ar trebui sa discute cu medicul care dintre medicamente sunt potrivite si cum sa le ia.
Omalizumb (Xolair) este un medicament nou aprobat de FDA pentru utilizarea pentru astm. Exista studii care demonstreaza ca este eficient in atenuarea simptomelor nazale ale rinitei alergice, precum stranutul si pruritul nazal, rinoreea si senzatia de nas infundat. Exista anumiti medici care prescriu omalizumab pentru rinita alergica (folosita experimental). Oricum, este cunoscut faptul ca omalizumab este mai eficient decat steroizii nazali, dar mai scump.

Multe medicamente sunt folosite pentru tratarea rinitei alergice. Sunt folosite simultan cu sau dupa ce se incearca evitarea alergenilor care provoaca rinita. Medicamentele fara prescriptie medicala sunt incercate primele.
Printre acestea se numara antihistamine, decongestive si picaturi pentru ochi.
Medicatii diferite trateaza simptome diferite. Se poate utiliza o combinatie de medicamente pentru a ameliora toate simptomele. Trebuie discutat cu medicul curant care sunt cele mai importante simptome si medicamentele eficiente.
Medicatia poate fi folosita fie pentru a ameliora rapid simptomele brusc aparute sau agravate sau in avans pentru o expunere cunoscuta.

Alegerea medicamentelor

Urmatoarele medicamente pot fi folosite pentru tratarea rinitei alergice:
- antihistaminice impotriva stranutului, rinoreei (cand curge nasul), mancarimi si ochii incetosati, oricum nu sunt eficiente la alinarea congestiilor nazale;
- decongestivele ajuta la desfundarea cailor nazale dar nu ajuta indeajuns impotriva stranutului si mancarimilor;
- corticosteroizii, de obicei eficienti pentru toate simptomele (precum nasul care curge sau congestii nazale) sunt de obicei cei mai eficienti ca tratament pentru rinita alergica;
- sodiu cromolin poate reduce stranutul, rinoreea, congestiile nazale si iritatia ochiilor. Sodium cromolin este des prescris pentru copii si femei insarcinate;
- ipratropium bromide ajuta impotriva rinoreei;
- picaturile de ochi ajuta impotriva rosetii, mancarimii si a lacrimarii ochilor;
- modificatorii de leucotriene pot ameliora congestiile nazale, mancarimile, stranutul si rinoreea;
- omalizumab (Xolair) este un nou medicament aprobat de FDA pentru a fi folosit pentru astm alergic.

De retinut!

O parte din persoane incep sa foloseasca medicamente fara prescriptie medicala pentru rinita alergica inainte de aconsulta un medic specialist. Aceste medicamente pot fi eficiente in tratarea rinitei alergice. Totusi, persoanele cu alte conditii medicale, varstnicii, copiii, femeile insarcinate sau cele care alapteaza sau persoane cu simptome ocazionale mai severe ar trebui sa consulte un specialist inainte de inceperea tratamentului.
Daca se decide tratarea dupa propriile cunostinte a simptomelor rinitei alergice este bine sa se evite administrarea medicamentelor mai multe zile inainte de a consulta un doctor. Specialistul ar putea anticipa problemele cu medicatia, sa verifice de doua ori diagnosticul si sa recomande metode mai bune de control si de preventie a simptomelor.
Atunci cand se ia in considerare un nou medicament, trebuie sa existe siguranta ca doctorul este avertizat asupra altor medicamente administrate cu sau fara prescriptie medicala. Unele medicamente pot fi foarte periculoase, chiar sa aiba efecte mortale cand sunt luate impreuna cu alte medicamente.

Sunt multe tipuri de medicamente care sunt disponibile pentru tratarea rinitei alergice. Unele au eficienta variabila pentru diferite persoane. Impreuna cu medicul curant se poate crea o schema de tratament pe parcursul zilei. De exemplu, in timpul zilei este important de evitat ameteala care poate fi cauzata de antihistaminice. Totusi, in momentele de seara petrecute acasa, cand somnolenta si coordonarea scazuta nu sunt probeleme majore, poate fi acceptatafolosirea medicamentelor antihistaminice fara prescriptie medicala si mai putin scumpe.
De retinut ca unele efecte sedative de la medicamentele luate seara pot fi de durata.
Tratarea copiilor cu medicamente poate fi mult mai dificila decat tratarea adultilor din cauza efectelor secundare. Unele medicamente de altfel pot fi respinse pentru tratarea copiilor.
Din cauza ca unele medicamente pot afecta femeile insarcinate si dezvoltarea fetusului, trebuie avuta mai multa grija in alegerea unui tratament corespunzator in timpul sarcinii. Multe medicamente, precum sodiu cromolin si unele spray-uri antihistamince nazale sau unele antihistamice orale sunt considerate sigure in timpul sarcinii. De altfel, este recomandat cadecongestivele orale, nazale si inhalatorii sa fie evitati in primele 3 luni ale sarcinii.

Tratament de intretinere

Sus

Dacapentru evitarea alergiilor, antihistaminele si corticosteroizii nu sunt eficienti indeajuns in atenuarea simptomelor rinitei alergice, poate fi utilizat un tratament scurt de 3 pana la 10 zile cu corticosteroizi orali. Este folosit doar pentru simptomele de scurta durata, aparute brusc si care devin din ce in ce mai grave, deoarece corticosteroizii orali au efecte secundare grave daca sunt administrati pe o perioada lunga de timp. Daca simptomele persista, medicul curantpoate da o trimitere catre un medic specialist (alergolog). Pacientul ar trebui sa continue sa ia medicamentele dupa instructiunile medicului.

Antihistaminicele ajuta la ameliorarea simptomelor precum stranutul, rinoreea, mancarimile si ochii inlacrimati; totusi, nu sunt foarte eficienti pentru congestiile nazale.
Decongestivele ajuta la eliberarea nasului dar nu sunt eficienti impotriva stranutului si pruritului (mancarimilor).
Corticosteroizii sunt de obicei eficienti impotriva simptomele rinitei alergice (precum rinoreea sau congestiile nazale) si sunt cel mai potrivit tratament pentru rinita alergica.
Sodiu cromolin poate atenua simptomele precum stranutul, rinoreea, congestiile nazale si iritatii ale ochiilor. Sodiu Cromolin este de obicei prescris pentru copii si femei insarcinate.
Ipratropium bromide ajuta la ameliorarea rinoreei.
Picaturile de ochi sunt potrivite pentru roseata, mancarimile, lacrimarea ochiilor.
Modificatorii de leucotriene pot ameliora congestiile nazale, mancarimile si stranutul si rinoreea.Tratament in cazul agravarii bolii

Sus

Daca medicamentele nu controleaza simptomele rinitei alergice sau provoaca efecte secundare inacceptabile, injectiile cu imunomodulatori impotriva alergiei pot reduce sau elimina sensibilitatea la alergenii care provoaca reactii alergice. Acest tratament este numit imunoterapie.
Interventiile chirurgicale sunt necesare rareori, mai precis atunci cand un defect structural al nasului sau sinuzita face tratamentul simptomelor dificil si ineficient sau cand alergenii duc la blocaje ale trompei lui Eustachio care provoaca infectii ale urechii.
Prevenire

Sus

Tendinta dezvoltarii rinitei alergice poate fi o problema mostenita. Medicul nu poate preveni alergiile transmise genetic.
Exista dovezi cum ca expuneri semnificative la alergeni, fumatul pasiv si poluarea din aer pot irita nasul si gatul si contribuie la dezvoltarea alergiei.
Exista dovezi, de asemenea care sugereaza ca copiii care au primit alta hrana decat laptele matern in primele 2 luni de viata au un risc mai crescut de a face un teren atopic.
Parintii care prezinta afectiuni alergicepot lua masuri pentru reducerea sanselor de transmitere la copii a unui teren atopic, cum ar fi alaptarea in loc de administrarea de formule de lapte pentru cel putin 6 luni si evitarea expuneriicopiilor la fumul de tigara.
Chiar daca nu se poate preveni rinita alergica, se pot urma anumiti pasi pentru a evita alergenii care provoaca reactiile alergice.
De evitat substantele la care membrii familiei sunt alergici, astfel pot reduce riscul dezvoltarii alergiei sau inrautatirea ei. Este valabil in special la copii mici care pot fi expusi la un risc major de dezvotare a alergiei mai tarziu in timpul vietii.
In cazul alergiei sezoniere se cunoaste momentul in care poate aparea riscul expunerii, exista cateva medicamente care pot reduce simptomele daca sunt luate inainte de expunere.

Injectiile contra alergiei (imunoterapie) poate reduce sau elimina sensibilitatea la alergenii care provoaca reactii alergice.
De evitat sau de controlat alergenii acasa sau in afara prin:
- controlul prafului si al acarienilor de praf
- controlul parului de animal sau alti alergeni de animale de casa
- controlul mucegaiului.

Managementul simptomelor

Daca evitarea alergenilor nu amelioreaza simptomatologia sau nu e posibila, se poate incerca administrarea medicamentelor fara prescriptie medicala cum ar fi clorfeniramina (Chlor-Trimeton, de exemplu), difeniramina (Benadryl, de exemplu) sau medicamente mai noi de a doua generatie cum ar fi antihistaminicele nesedative ca loratadina (Claritin), care sunt si ele disponibile fara prescriptie medicala. De asemenea, se poate folosi o solutie salina (apa cu sare) pentru a elibera caile nazale. Se pot preveni sau trata infectiile usoare ale sinusurilor folosind medicamente fara prescriptie medicala sau alte metode, cum ar fi umezirea aerului din incaperi.
Este importanta monitorizarea starii clinice. Trebuie inregistrata evolutia simptomelor si felul in care afecteaza viata pacientului, cum ar fi daca impiedica somnul, scad capacitatea de concentrare sau dau o stare de somnolenta.Trebuie urmarita si expunerea la alergeni si timpul de la expunere pana la dezvoltarea simptomelor. Aceste informatii vor ajuta medicul curant sa previna si sa trateze afectiunea. Se poate crea un jurnal al simptomelor.

Daca evitarea alergenilor si administrarea medicamentelor fara prescriptie medicala nu amelioreaza simptomatologia sau au efecte secundare suparatoare, pacientul trebuie sa discute cu medicul alte alternative de tratament, cum ar fi injectiile cu imunomodulatori. Uneori o combinatie de mai multe medicamente poate fi de folos.Tratament chirurgical

Sus

Nu exista nici o operatie care sa previna sau sa vindece rinita alergica. Operatia este necesara pentru anumite persoane ca sa trateze complicatii ale rinitei alergice sau sa corecteze anumite probleme care pot impiedica eficienta tratamentului in aceste conditii.
Operatia poate fi folosita doar atunci cand alte terapii nu au reusit sa imbunatateasca simptomele. Inainte de a lua in calcul operatia, este nevoie de radiografii sau alte metode imagistice de investigare a sinusurilor. Simptomele care sunt provocate de rinita alergica care nu seimbunatatesc cu terapiile de rutina sunt cateodata cauzate de infectii si alte maladii ale sinusurilor. Aceste situatii trebuie sa fie eliminate inainte de a lua in considerare operatia.

Endoscopia nazala poate fi realizata pentru a:
- corecta o deviatie nazala de sept
- scoate polipii nazali necancerosi (benigni). Operatia pentru indepartarea polipilor nazali, daca exista, poate eficientiza tratamentul medicamentos. Rinita alergica poate duce de asemenea la infectii cronice de ureche, in special la copii. Pentru acesti copii este necesara operatie pentru extragerea lichidului din urechea medie (timpanotomie sau miringotomie) sau sa se introduca tuburi care sa ajute la scurgerea lichidului din ureche (timpanostomie).
Alte tratamente

Sus

Rinita alergica poate fi tratata cu injectii contra alergiei (imunoterapie) in cazul in care medicamentele nu pot controla simptomele sau cauzeaza efecte secundare sau care nu sunt tolerate de pacient. Injectiile cu imunomodulatori pot reduce sau elimina sensibilitatea la alergen care este cauza rinitei alergice.

Injectiile contra alergiei pot fi potrivite atunci cand:
- simptomele alergice sunt destul de grave incat beneficiile injectiilor sunt mai mari decat pretul scump al acestora si timpul petrecut cu injectiile saptamanal pentru o perioada indelungata
- exista alergii doar la unele substante care sunt dificil de evitat
- masurile de evitare si medicamentele nu sunt suficiente pentru a controla simptomele
- efectele secundare ale medicamentelor reprezinta o problema
- se doreste un tratament pentru cauza de baza a alergiei nu doar pentru tratarea simptomelor
- exista alte conditii care acompaniaza rinita alergica, precum astmul
- injectiile cu imunomodulatori sunt mai eficiente daca exista alergie la polen, parul de animal sau acarienii de praf. Cu toate acestea, imunoterapia poate dura de la 3 la 5 ani si exista riscul de reactii grave ale intregului organism (socul anafilactic).

De retinut!
Chiar daca sunt scumpe, injectiile cu imunomodulatori ar putea sa nu coste mai mult decat costul medicamentelor adunat cu vizitele la camera de urgenta si consulturile medicale si zile lipsite de la scoala sau serviciu din fiecare an. Oricum, se recomanda rabdare si angajament pentru rezultate eficiente. Este nevoie de injectii regulate timp de 3-5 ani si ar putea sa treaca 1 an sau mai mult pentru ca simptomele sa se imbunatateasca. Daca programul tratamentului este dificil de urmat, se pot lua in considerare si alte optiuni.

Injectiile cu imunomodulatori sunt folosite in principal pentru tratarea alergiilor cauzate de catre alergen sau grupuri din aceeasi categorie precum polenul de iarba. In cazul alergiei la mai multe tipuri de alergen sunt necesare injectii pentru fiecare tip de alergie pentru eliminarea tuturor simptomelor. Oricum, este posibil sa se realizeze un tratament pentru mai multe tipuri de alergie intr-o singura injectie.
Din cauza ca rinita alergica dureaza toata viata si poate fi frustrant de tratat, anumite persoane ar putea sa caute alte modalitati sa controleze simptomele. Cateva tratamente alternative sau complementare au fost incercate pentru combaterea alergiilor, dar majoritatea fie nu au fost studiate, fie nu au fost aprobate.
Aceste metode de tratament neaprobate pentru alergii pot fi scumpe si necesita pierderea unui timp considerabil. Cateva metode pot fi chiar periculoase, precum terapia cu urina autogena care elimina proteina din urina care este apoi injectata in suprafata pielii - acest tratament poate dauna rinichilor.

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 8:52 pm

Sinuzită

Sinuzita este o inflamare a sinusurilor paranazale, care poate sau nu poate fi rezultatul unei infecţii, de la probleme bacteriale, virale, alergice, imunitare sau ale unor ciuperci. Noi clasificări ale sinuzitei se referă la rinosinuzită, o inflamare a sinusurilor, dar şi a nasului (rinită).
Sunt câteva perechi de sinusuri paranazale, incluzându-le pe cele frontale, maxilare, cele ale oaselor tâmplelor, precum şi cele ale oaselor ce susţin globul ocular. Sinuzita poate fi clasificată după locul în care aceasta acţionează:

Sinuzită maxilară - poate provoca dureri sau presiune in zona maxilarului (obraz); durere de dinţi, migrene
Sinuzită frontală - poate provoca dureri sau presiune in zona frontală a sinusurilor (localizată după/deasupra ochilor), migrene
Sinuzită etmoidală - poate provoca dureri între/după zona ochilor, migrene
Sinuzită sfenoidală - poate provoca durere sau presiune după ochi, dar alteori se manifestă prin senzaţiile de ameţeală

Recente studii ale sinuzitei indică faptul că aceasta apare ca o mare varietate de boli care afectează tractul respirator şi e deseori legată de astm. Toate formele de sinuzită pot fi un rezultat sau o parte dintr-o inflamare a căii respiratorii, de aceea alte simptome ale acesteia (spre exemplu, tusea) pot fi asociate cu sinuzita.Dupa durată

Sinuzita poate fi acută (care durează mai puţin de 4 săptămâni), sub-acută (4-12 săptămâni) sau cronică (care durează 12 săptămâni sau mai mult).
Sinuzita acută Sinuzita acută se manifestă ca o infecţie a tractului respirator superior, în general de origine virală. Suprafeţele ţesuturilor distruse din punct de vedere viral sunt, după aceea, accentuate de bacterii, cel mai des acestea fiind Haemophilus influenzae,Streptococcus pneumoniae, Moraxella catarrhalis precum şi Staphylococcus aureus. Alţi patogeni de tip bacterial includ specii streptococe, bacterii anaerobice şi, mai rar, bacterii negative din perspectiva reţinerii unor anumite substanţe (ce au rol important în indicatorii pH-ului). O altă posibilă cauză a sinuzitei pot fi problemele stomatologice care afectează sinusul maxilarului. Episoadele acute ale sinuzitei pot proveni, de asemenea, din infecţii ale ciupercilor. Aceste infecţii sunt cel mai des prezente la pacienţii ce suferă de diabet sau alte deficienţe ale sistemului imunitar (cum ar fi virusul HIV) si pot ameninţa viaţa bolnavului.
Sinuzita cronică Sinuzita cronică reprezintă o multitudine de boli care au în comun inflamarea cronică a sinusurilor. Cauzele sunt in număr mare, şi pot include alergii, factori ai mediului înconjurător (praful, poluarea), infecţii ale bacteriilor sau ciuperci (alergice, infecţioase sau reactive). Cauzele non-alergice cum ar fi rinita vasomotoare poate, de asemenea, cauza probleme cronice ale sinusurilor. Simptomele includ: blocajele nazale, durere facială, febră, durere de dinţi, mucozitaţi de culoare verde sau galbenă, dense, precum şi senzaţia de "plin" atunci când bolnavul se apleacă. Foarte rar, sinuzita cronică poate conduce la inabilitatea de a detecta mirosuri. În puţine cazuri însă, sinuzita cronică maxilară poate fi provocată de extinderea bacteriei de la o infecţie dentară. Un studiu in ceea ce priveşte sinuzita cronică este cel al ciupercii. Ciuperca se găseşte in cavităţile nazale şi in sinusurile pacienţilor ce suferă de sinuzită, dar poate fi găsită de asemenea şi la pacienţii sănătoşi. Rămâne insă neclar dacă ciuperca este o cauză a sinuzitei cronice.[modificare]Durerea sinusurilor vs. migrena

Migrena/durerea facială (caracterizate din punctul de vedere al sinuzitei ca fiind dureroase, constante şi care afectează toată zona frontală sau zona sinusurilor) este unul din simptomele sinuzitei acute sau cronice. Această durere este, de obicei, localizată in zona sinusurilor şi este înrăutăţită când persoana respectivă se apleacă. În timpul sinuzitei acute nasul secretă mucozităţi purulente (de obicei de culoare verde şi, cu sau fară sânge) şi de asemenea, sunt prezente migrenele precum şi durerile dentare.[modificare]Studii recente despre sinuzită si migrene

Migrena este un simptom obişnuit al sinuzitei, iar durerea sinusurilor poate fi un diagnostic greşit al migrenei. Sinuzita acută poate provoca presiune asupra cavităţii sinusurilor, dar aceasta este asociată de obicei cu durere, la palparea zonei sinusurilor şi mucozităţi nazale purulente şi verzi. Studii recente au confirmat faptul că durerile sinusurilor sunt migrene. Aceste confuzii apar deoarece migrena implică activarea anumitor nervi care acţionează asupra zonei sinusurilor, dar şi meningelor.[modificare]Cauze

Cauzele ce pot duce la sinuzită sunt: alergiile, problemele structurale cum ar fi deviaţiile de sept, fumatul, polipii nazali.[modificare]Diagnostic

Sinuzita acută Sinuzita obişnuită este depistată pe cale clinică. Din punct de vedere clinic, sinuzita bacterial-acută si viral-acută este dificil de depistat, deoarece cea virală durează mai puţin de 7 zile, pe când cea bacterială mai mult o săptămână (de obicei 40%-50% dintre cazuri reprezintă sinuzita bacterială).
Sinuzita cronică Pentru depistarea sinuzitei cronice (care durează mai mult de 12 săptămâni) pot fi folosite drept diagnostice tomografiile, precum şi prelevarea unor ţesuturi.

La sinuzita cronică bacterială, tomografiile sunt folosite pentru a depista stadiul acesteia, precum şi suprafaţa pe care s-a extins boala
Sinuzita alergică este prezentă la persoanele care suferă de astm şi polipi. Mai multe biopsii sunt folositoare pentru confirmarea sau infirmarea bolii.

[modificare]Tratamente

Sinuzita acută Sunt foarte multe medicamente care pot duce la descoperirea unor simptome asociate sinuzitei, cum ar fi migrenele, presiunile, oboseala excesivă şi durerea. De obicei, acestea au rolul de a uşura durerea. Consultaţia oferită de doctor va conduce la o prescripţie pentru antibiotice, precum şi o recomandare pentru restul durerilor. De asemenea, pot fi folosite şi metodele tradiţionale, cum ar fi folosirea unui instrument numit "neti pot", ce curăţă sinusurile folosind apă caldă cu sare. Totodată este recomandată consumarea ceaiului, supei de pui, precum şi cea a sprayurilor nazale. Analgezicele (cum ar fi paracetamolul, aspirina, ibuprofenul) pot fi folosite, dar nu in exces, deoarece pot conduce la afectarea căii respiratorii. Dacă starea pacientului suferind de sinuzită nu se imbunătăţeşte in următoarele 48 de ore, un doctor poate prescrie antibiotice (amoxicilină, augmentin), acestea fiind cele mai recomandateTratamente tradiţionale
Irigarea nasului accentuează sănătatea sinusurilor, iar pacienţii cu sinuzită cronică, suferinzi de simptome cum ar fi durerea facială, migrena sau tusea pot folosi acest tratament.

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 8:54 pm

Infectia cu HCV. Hepatita C

Hepatita C este o boala caracterizata de infamatia ficatului si in multiple cazuri de leziuni permanente ale tesutului hepatic. Hepatita poate fi provocata de diferiti factori, precum boli infectioase, intoxicatii chimice, medicamente sau alcoolul. In cazul hepatitei virale sunt implicate cel putin sase tipuri de virusuri: virusul hepatitei A (HAV), virusul hepatitei B (HBV), virusul hepatitei C (HCV), virusul hepatitei D (HDV), virusul hepatitei E (HEV) si virusul hepatitei G (HGV). Noi dovezi stiintifice sugereaza existenta altor virusuri hepatice inca neidentificate.Cele mai comune tipuri de hepatita virala sunt hepatitele A, B si C. Atat hepatita B cat si hepatita C pot provoca leziuni serioase, permanente, la nivelul ficatului si in multe cazuri chiar moartea. Identificarea virusului hepatitei C în 1989 a rezolvat un mare mister. Pana in acel moment erau cunoscute multe cazuri de pacienti cu hepatita aparent de origine virala. In schimb, in urma examinarii, acesti pacienti au fost gasiti negativi pentru virusurile hepatitei A si B. Boala de origine necunoscuta era denumita hepatita non-A, non-B. In 1990 a fost pus la punct un test pentru identificarea indivizilor infectati cu hepatita C si s-a demonstrat ca virusul hepatitei C este implicat în majoritatea cazurilor de hepatita non-A, non-B. Spre deosebire de alte tipuri de hepatita, peste 80% din totalul infectiilor cu HCV se cronicizeaza si se soldeaza cu afectiuni la nivelul ficatului. Impreuna cu hepatita B, hepatita C reprezinta cauza a 75% din totalul bolilor de ficat în întreaga lume.Deoarece simptomele infectiei cu HCV sunt usoare sau absente in etapele timpurii, hepatita C nu este de obicei diagnosticata decat in etapele cronice, tarzii. Având in vedere, ca din momentul infectiei si pâna la aparitia leziunilor la nivelul ficatului este nevoie de cele mai multe ori de un timp indelungat (chiar si 20 ani), adevaratul impact al acestei infectii asupra populatiei este in crestere odata cu trecerea timpului. Din acest motiv infectia cu HCV poarta denumirea de "infectie silentioasa". Se presupune ca, la nivel mondial exista peste 200 milioane de oameni infectati cu virusul hepatitei C. Numarul persoanelor cu hepatita C este de cateva ori mai mare decat numarul persoanelor infectate cu HIV. Acest fapt face din hepatita C una dintre cele mai mari amenintari pentru sanatatea populatiei. Inca nu exista un vaccin impotriva hepatitei C.

Transmiterea hepatitei C

Inapoi la inceputul paginii

Hepatita C se transmite numai prin sange. Spre deosebire de multe alte virusuri care se transmit pe calea sangelui (de exemplu HIV), in cazul hepatitei C, teoretic orice sursa de sange sau produs din sange poate transmite virusul, chiar daca sursa este indirecta (cum ar fi o lama de ras folosita). Din aceasta cauza, virusul hepatitei C este mult mai usor transmisibil decat alte virusuri transmise pe calea sangelui.Un numar mare de persoane a contactat hepatita C in urma transfuziilor sangvine realizate in anii '70 si '80 (8-10%). In 1990 a fost realizat si implementat un sistem de screening al sangelui ceea ce a scazut rata hepatitei post-transfuzionale la mai putin de 5% intre 1990-1993. Intre timp metodele de screening au fost perfectionate si riscul a scazut la mai putin de 1% dupa 1993.La raspandirea hepatitei C au contribuit semnificativ tatuajele, body-piercing-ul, acupunctura. Un alt factor de risc il constituie echipamentele medicale contaminate, intepaturile cu ace folosite, picaturile de sange, etc. Consumul de droguri, in special cele injectabile, reprezinta unul dintre cei mai mari factori de risc. Se pare ca acesta este responsabil pentru aproximativ 30-40% din totalul cazurilor de hepatita C identificate. O alta grupa de risc o constituie p ersoanele heterosexuale sau homosexuale cu mai multi parteneri sexuali dar riscul exact este inca necunoscut. In peste 40% din totalul cazurilor de infectie cu HCV, indivizii nu pot identifica sursa infectiei. Se considera ca in cele mai multe cazuri infectia se datoreaza unor factori de risc cunoscuti. Cu toate aceste in peste 10% din cazuri nu se poate identifica nici un factor de risc. Aceasta ar fi o dovada a faptului ca exista si alte modalitati de transmitere inca neidentificate.

Simptome ale hepatitei C

Inapoi la inceputul paginii

In majoritatea cazurilor de infectie cu HCV, pacientii nu prezinta simptome. Aceasta se intampla in special in etapele timpurii ale bolii. Daca exista simptome (la aproximativ o treime din pacienti), acestea sunt de cele mai multe ori moderate, asemanatoare cu simptomele gripei, uneori apar si greata sau stari de oboseala. Dupa ce individul a fost infectat cu HCV, este nevoie de 2 pana la 26 saptamâni pentru ca boala sa se instaleze. In aceasta etapa se observa o crestere a nivelului anumitor enzime hepatice, in special a alaninaminotransferazei (ALT sau GTP). De retinut ca nivelul de ALT seric nu se coreleaza intotdeauna cu gradul de inflamatie a ficatului.Hepatita C acuta

Hepatita C acuta apare destul de rar, este posibil ca pacientul sa fie infectat de o perioada lunga de timp fara a manifesta forma acuta a bolii. In cazul hepatitei C acute, in anumite cazuri se observa o eliminare spontana a virusului din organism. Acest fenomen a fost observat in special la pacientii care dezvolta simptome si mai putin la pacientii asimptomatici. Cauzele eliminarii spontane nu sunt cunoscute dar anumite studii sugereaza faptul ca un raspuns imun la scara larga, bazat pe celulele T CD4 si CD8, ajuta la eliminarea virusului. Deasemenea exista o serie de alte circumstante asociate cu eliminarea spontana a virusului hepatitei C:

sexul; se pare ca femeile reusesc sa elimine spontan virusul mai des decat barbatii, dar aceste date sunt controversate.
Varsta in momentul infectiei; 40-45% din copii infectati, nascuti din mame cu HCV, vor elimina spontan virusul HCV. Alte studii au aratat ca 70% din tinerii sub 20 ani au eliminat spontan virusul, comparativ cu doar 24% in cazul persoanelor de peste 20 ani.
Rasa; negrii reusesc mult mai rar sa elimine spontan HCV (aproximativ 14%) comparativ cu persoanele din rasa caucaziana (32%).
Starea imuna; de exemplu in cazul persoanelor cu HIV sau cu deficiente ale sistemului imun proportia infectiei cronice cu HCV este mult mai mare.

Hepatita C cronica

Majoritatea cazurilor se cronicizeaza (peste 75%). Se considera ca daca o persoana este testata pozitiv pentru HCV la 6 luni dupa expunere, atunci se poate vorbi de o infectie cronica. In etapele tarzii ale hepatitei C, starea de oboseala poate deveni severa. Exista o mare varietate in ceea ce priveste evolutia si simptomele hepatitei C cronice. Daca apre ciroza, pot deveni vizibile si alte simptome. Pentru a evalua gravitatea bolii este nevoie de biopsie hepatica. Se estimeaza ca aproximativ 20% din persoanele infectate cu HCV dezvolta ciroza, iar dintre acestia un anumit procent evolueaza catre cancerul de ficat. O complicatie secundara a cirozei determinata de HCV este carcinomul hepatocelular (HCC-hepatocellular carcinoma). Se estimeaza ca HCC se dezvolta dupa aparitia cirozei cu o rata ce variaza intre 0 si 3% pe an. Este nevoie uneori de 10 pâna la 40 ani pentru aparitia unor leziuni hepatice serioase.
Diagnosticul si monitorizarea infectiei cu HCV

Diagnosticul infectiei cu virusul hepatitei C se bazeaza pe testarea anticorpilor anti-HCV din ser prin teste serologice standard si pe teste de imunoblot (pentru confirmarea diagnosticului in cazuri deosebite). Diferentierea intre infectiile prezente si infectiile din trecut se realizeaza prin detectarea antigenului HCV core si prin teste HCV RNA. Identificarea genotipurilor sau sub-genotipurilor cu care este infectat un individ se realizeaza prin analize de secventiere. In timpul terapiei antivirale, evaluarea raspunsului la tratament se face prin masurarea cantitativa a ARN HCV (9).

Testele serologice HCV

Inapoi la inceputul paginii

Testele EIA ( enzyme immunoassay) detecteaza anticorpii impotriva virusului hepatitei C, sunt reproductibile, destul de ieftine si sunt potrivite pentru screeningul grupelor de risc. Se recomanda ca si test initial in cazul pacientilor cu leziuni de ficat. Ultima generatie de teste EIA prezinta senzitivitate si specificitate de peste 99%. Un test EIA negativ este suficient pentru a exclude diagnosticul de infectie cronica cu HCV in cazul pacientilor imunocompetenti. In cazuri rare, in special in cazul pacientilor cu hemodializa sau cu deficiente imune, este posibila obtinerea unor rezultate EIA fals negative. In schimb, la pacientii cu dereglari autoimune este posibila obtinerea de rezultate fals pozitive. La acesti pacienti diagnosticul trebuie confirmat prin teste HCV RNA. Aceste teste se pot folosi si pentru estimarea evolutiei terapiei antivirale. Astfel, detectia antigenului HCV core dupa 12 saptamani de terapie se coreleaza cu raspunsul negativ la terapia antivirala.Teste PCR calitativeIn cazul in care testul EIA este pozitiv, infectia cu HCV trebuie confirmata printr-un test PCR calitativ care determina prezenta ARN viral in ser. Spre deosebire de testele ARN HCV cantitative, testul calitativ are o limita de detectie mult mai mica, de pana la 50 UI/ml. Specificitatea acestor teste este mai mare de 98%. Un singur test calitativ pozitiv este suficient pentru a demonstra infectia si replicarea activa a virusului hepatitei C, insa un singur test calitativ negativ nu presupune in mod obligatoriu ca pacientul este negativ. Odata demonstrata infectia cu virusul hepatitei C, repetarea testelor calitative pentru ARN HCV, nu este utila in monitorizarea pacientilor.

Teste PCR cantitative

Inapoi la inceputul paginii

Evaluarea nivelului ARN HCV (incarcatura virala sau viremia) printr-un test PCR cantitativ , poate furniza informatii reale despre titrul viral. A fost introdus un standard ARN HCV pentru a permite raportarea titrului viral in unitati internationale (UI). Numarul de UI nu reprezinta numarul real de particule virale. Cu toate ca, in general, nu exista o corelatie directa intre severitatea bolii sau progresia bolii si titrul viral, determinarea cantitativa a ARN HCV furnizeaza informatii utile pentru evaluarea raspunsului pacientului la tratament. Astfel, scaderea viremiei cu cel putin 2 log, intre momentul de inceput al terapiei antivirale si saptamâna 12 de tratament, este puternic asociata cu raspunsul la tratament. Testele ARN HCV sunt utile si pentru evaluarea pacientului dupa 6 luni de terapie, la sfarsitul tratamentului si in faza de urmarire post terapeutica. Aceste teste au o limita de detectie mai mare decat testele PCR calitative (in jur de 600 UI/ml), fiind asadar mai putin sensibile.Analize de secventiereSecventierea genomului HCV este utila in primul rand pentru analize de genotipare. Este utila cunoasterea genotipului cu care este infectat un pacient pentru a putea aborda o strategie optima in cadrul terapiei antivirale. Se stie de exemplu ca pacientii infectati cu genotipul 1 raspund mai greu la terapia cu interferon comparativ cu pacientii infectati cu genotipurile 2 si 3. O alta utilitate a analizelor de secventiere o constituie identificare mutatiilor din diferite regiuni ale genomului virusului hepatitei C (HVR1, ISDR, etc.). Prezenta acestor mutatii ar putea furniza informatii suplimentare in ceea ce priveste rezistenta la terapia pe baza de interferon, dar nu au fost inca introduse in practica clinica.Determinarea nivelului seric al ALT (alaninaminotransferaza)Alaninaminotransferaza este o enzima care interconverteste L-alanina si D-alanina. Este un indicator sensibil al afectiunilor hepatice. Cand se produc leziuni la nivelul ficatului, ALT este eliberata din hepatocite, ajunge in circulatia sangvina si se obtin nivele serice anormale ale acestei enzime. Determinarea nivelului seric al ALT este cea mai ieftina si cea mai noninvaziva metoda de evaluare a activitatii hepatitei C. O singura determinare a nivelului ALT ofera insa informatii limitate despre severitatea bolii. Determinarea seriala, de-a lungul timpului, a nivelului ALT poate furniza informatii mai detaliate in ceea ce priveste evaluarea leziunilor hepatice, dar acuratetea acestei metode este discutata. Majoritatea studiilor sustin ca exista o slaba asociere intre nivelul ALT si severitatea histopatologica a biopsiei de ficat. Pacientii care initial prezinta nivele normale ale ALT, trebuie sa faca determinari seriale de-a lungul mai multor luni, pentru a confirma persistenta nivelelor normale ale enzimei. S-a observat ca in majoritatea cazurilor normalizarea nivelului ALT la pacientii in tratament este asociata cu absenta virusului din ser. Cu toate acestea dupa intreruperea tratamentului, ARN HCV devine detectabil, cu mult timp inainte ca nivelul ALT sa revina la valori ridicate (situatie considerata caracteristica recaderii pacientului).

Biopsia hepatica

Inapoi la inceputul paginii

Biopsia hepatica furnizeaza informatii despre gradul fibrozei si informatii histologice care nu pot fi obtinute pe alte cai. Au fost evaluate mai multe metode nonivazive bazate pe teste biochimice sau serologice. Determinarea enzimelor heptice are valoare scazuta pentru evaluarea fibrozei. Testele matrixul extracelular pot prevedea stadiile severe ale fibrozei dar nu pot fi folosite pentru clasificarea stadiilor intermediare ale fibrozei. Evaluarea gradului activitatii necroinflamatorii si al fibrozei hepatice se realizeaza utilizând diferite sisteme semicantitative de gradare. Printre cele mai cunoscute sisteme de acest gen se numara sistemul HAI-Knodell (Knodell Histological Activity Index), Ishak (Ishak Modified HAI) si METAVIR. Informatiile obtinute in urma biopsiei hepatice permit realizarea unor decizii corecte cu privire la tratamentul antiviral. Pacientii cu nivele persistent normale de ALT si cu fibroza absenta sau minima au sanse mult mai mari ca infectia sa evolueze favorabil.

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 8:56 pm

Hepatita A

Pe scurt: La copii, cea mai frecventa forma de hepatita este Hepatita A (numita si hepatita infectioasa). Aceasta forma de hepatita este cauzata de virusul Hepatitei A (HAV – hepatitis A virus), care traieste in fecalele persoanelor infectate. Fecalele infectate pot fi prezente in cantitati infime in alimente si pe obiecte (de la manerele usilor la scutecele de unica folosinta). Deoarece hepatita A poate fi o infectie usoara, mai ales la copii, este posibil sa treaca neobservata la unii copii. Iata totul despre Hepatita A la copii - de la Desprecopii.com:Mai cititi: Mononucleoza

Deoarece hepatita A poate fi o infectie usoara, mai ales la copii, este posibil sa treaca neobservata la unii oameni. Ca un exemplu, desi testele medicale arata ca aproximativ 40% din locuitorii zonelor urbane din S.U.A. au avut hepatita A, numai 5% dintre ei isi amintesc sa fi fost bolnavi.
Desi virusul hepatitei A poate duce la prelungirea starii de boala pana la 6 luni, de obicei provoaca numai imbolnaviri pe termen scurt si nu duce la imbolnavirea cronica a ficatului.
Semne si simptome ale hepatitei
In fazele incipiente, hepatita poate produce simptome asemanatoare gripei, cum sunt:

stare de rau generala

febra

dureri musculare

pierderea poftei de mancare

greata

voma

diaree

icter (ingalbenirea pielii si a albului ochilor)

Insa unii oameni care au hepatita pot sa nu aiba deloc simptome si sa nu stie ca sunt infectati. De exemplu, copiii care au hepatita A, au de obicei simptome usoare sau nu au deloc simptome.
Daca hepatita avanseaza, simptomele incep sa indice ficatul ca sursa a bolii. Substantele chimice care sunt secretate in mod normal de catre ficat incep sa se adune in sange, ceea ce duce la simptome ca:

icterul

respiratia urat mirositoare (halena)

gust amar in gura

urina inchisa la culoare sau de culoarea ceaiului

fecale albe, deschise la culoare sau de culoarea lutului

Pot aparea si dureri abdominale, resimtite sub coastele din dreapta (deasupra ficatului tare si umflat) sau sub coastele din stanga (deasupra splinei tari).

Hepatita A este contagioasa?
Virusul hepatitei A se poate raspandi prin alimentele sau apa contaminate, precum si din cauza conditiilor sanitare precare din institutiile de ingijire a copiilor sau din scoli. Toaletele si chiuvetele folosite de o persoana infectata ar trebui curatate cu solutii antiseptice.
Oamenii care traiesc laolalta cu sau ingrijesc persoane care au hepatita ar trebui sa se spele pe maini dupa ce vin in contact cu persoana infectata. In plus, cand calatoriti cu copilul in tari in care este frecventa hepatita A, ar trebui sa vaccinati copilul cu cel putin doua doze de vaccin impotriva hepatitei A.

Prevenirea hepatitei A:
In general, iata ce ar trebui sa faceti pentru a preveni hepatita virala:

Respectati regulile de igiena si evitati conditiile de trai aglomerate, nesanatoase.

Aveti mare grija, mai ales cand beti sau inotati, in cazul in care calatoriti in zone ale lumii in care conditiile sanitare sunt precare, iar calitatea apei este incerta.

Nu mancati raci ori fructe de mare provenite din ape contaminate cu apa menajera.

Amintiti-le celor din familie sa se spele cu atentie pe maini dupa folosirea toaletei si inainte de masa.

Folositi solutii de curatat antiseptice pentru curatarea veceului, a chiuvetei, a olitei copilului, sau a ploscai folosite de cineva din familie care are hepatita.

Intrucat acele de seringa si seringile contaminate sunt o sursa majora de infectare cu hepatita, este o idee buna sa sustineti programele de informare si educare in privinta drogurilor din comunitatea si din scolile la care merg copiii dumneavoastra. Acasa, discutati frecvent si deschis cu copilul despre pericolele folosirii drogurilor. Este important si sa incurajati abstinenta sau sexul protejat daca sunteti parinti de adolescenti, pentru a elimina riscul infectarii cu hepatita prin contact sexual.

Pe piata este disponibil un vaccin impotriva hepatitei A, recomandat mai ales celor care:

Calatoresc in strainatate

Au diferite tipuri de boli de ficat

Practica profesii in care sunt expusi unui risc mai ridicat de infectare, precum personalul din institutiile sanitare si cele de invatamant (crese, gradinite, scoli)

Daca aveti de gand sa calatoriti in afara tarii, cereti din timp sfatul medicului astfel ca dumneavoastra si familia dumneavoastra sa aveti suficient timp pentru vaccinurile necesare. Vaccinul este util mai ales celor care lucreaza in institutiile de invatamant si de ocrotire a copilului, care sunt expusi unui risc mai ridicat de imbolnavire.

Cat dureaza hepatita A?
In cazul hepatitei virale, perioada de incubatie (timpul scurs de la expunere la infectare) variaza in functie de tipul virusului hepatitic ce provoaca boala:
• In cazul hepatitei A, perioada de incubatie este de 2-6 saptamani.
De obicei, hepatita A devine activa dupa o perioada scurta de timp, iar dupa convalescenta, persoana bolnava nu mai poate transmite virusul altor oameni. Practic, nu se cunosc cazuri de oameni care sa fi devenit purtatori cronici ai hepatitei A. Aproape toate persoanele sanatoase care au facut hepatita A isi revin complet dupa boala in cateva saptamani sau luni fara a face complicatii pe termen lung.
Tratamentul hepatitei A:
Daca simptomele sunt severe sau testele de laborator indica afectarea ficatului, uneori este necesara tratarea hepatitei in spital. Iata o trecere in revista a tratamentelor disponibile pentru tipurile de hepatita existente:
Nu exista medicamente folosite la tratarea hepatitei A, deoarece este o infectie pe termen scurt care trece de la sine.

Copiii care au forme usoare de hepatita pot fi tratati acasa. In afara de folosirea toaletei si a baii, ei trebuie sa stea in pat pana cand dispar febra si icterul, iar pofta de mancare le revine la normal. In cazul in care copilul are apetit redus ar trebui sa ii dati mese reduse cantitativ si mai dese si lichide bogate caloric. De asemenea, ar trebui sa ii dati alimente sanatoase, bogate in proteine si carbohidrati si apa cat mai multa.
Cand trebuie sa sunati medicul
Sunati imediat medicul de familie in cazul in care copilul:

Are simptome de hepatita

Merge la o scoala sau o gradinita in care cineva s-a imbolnavit de hepatita

A fost in contact cu un prieten sau o ruda care are hepatita

Stare de confuzie sau de moleseala extrema

Eruptie pe piele

Mancarimi

De asemenea, urmariti orice schimbare a poftei de mancare si a functiilor digestive; sunati medicul in cazul in care copilului ii scade pofta de mancare, are stare de greata, vomita, are diaree sau i se intensifica icterul.

Hepatita virala in Romania
Conform datelor din anuarul statistic 2006 al Institutului National de Statistica, incidenta cazurilor de hepatita virala in Romania a variat in perioada 1990-2005 intre 74745 cazuri raportate in anul 1990 si 11171 cazuri raportate in anul 2005. Numarul cazurilor noi la suta de mii de locuitori a scazut in aceeasi perioada de la 322 la 52. (In anul 2004, in SUA au fost raportate 2,0 cazuri noi de hepatita A la suta de mii de locuitori, iar de hepatita B de 2,1 cazuri noi la suta de mii de locuitori.)
Scaderea inregistrata se datoreaza trecerii la folosirea acelor de unica folosinta in unitatile sanitare dupa 1990 si includerii vaccinului impotriva hepatitei B in programul national de vaccinare obligatorie a nou-nascutilor si copiilor.

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 8:57 pm

Hepatita B

Ce este hepatita B?

Hepatita B este o infectie a ficatului cauzata de un virus de tip ADN care este transmis sange sau derivati ai sangelui contaminat in timpul transfuziilor, prin contact sexual cu o persoana infectata, prin utilizarea unor ace sau instrumente similare contaminate. Spre deosebire de virusul hepatic A, virusul B poate cauza atat o forma acuta de hepatita, cat si una cronica. Hepatita B este cea mai frecventa afectiune cronica din lume.Infectia acuta cu hepatita B

In faza acuta a hepatitei B, inflamatia evolueaza rapid si dureaza o perioada scurta de timp (de obicei, o recuperare totala poate aparea in maxim cateva luni). In aproximativ 6 luni, cea mai mare parte a adultilor care sufera de hepatita B acuta se vor vindeca si vor dezvolta anticorpi care ii vor proteja de o noua infectare pentru toata viata.
Hepatita cronica B apare atunci cand ficatul esueaza recuperarea totala dupa forma activa a hepatitei si poate evolua multi ani fara a genera simptome. Statisticile arata ca in cazul adultilor, peste 85% dintre adultii si 10% dintre copiii afectati de hepatita acuta B se vor reface complet, devenind imuni la o potentiala viitoare infectie.Teste de laborator:

valorile transaminazelor sunt foarte ridicate;
AgHBs este pozitiv;
Viremie foarte mare (1000000000-1000000000 virioni/ml)

Infectia cronica cu Hepatita B

Majoritatea copiilor infectati cu virusul hepatic B vor dezvolta forma cronica a hepatitei B. Riscul cronicizarii depinde de varsta la care acestia sunt infectati. Mai mult de 90% dintre nou-nascutii infectati, 50% dintre copiii si 5% dintre adultii infectati cu virusul hepatic B vor dezvolta hepatita cronica.
Hepatita B cronica cunoaste 4 faze:

Faza de toleranţă imună (replicativă) – caracterizata de valori normale ale transaminazelor (TGP si TGO), antigen HBs pozitic si de o viremie ridicata. La persoanele infectate in copilarie, aceasta faza poate dura intre 15 si 30 de ani.
Faza de clearance imun (imunoreactivă, hepatită cronică) – cel mai frecvent intalnita, poate dura ani de zile. Este caracterizata de transaminaze ridicate, AgHBe pozitiv si replicare virala inalta.
Faza de replicare virală joasă (purtător inactiv de VHB) se caracterizeaza prin prezenta AgHBs, prin absenta AgHBe, viremie nedetectabila sau foarte joasa si valori normale ale transaminazelor.
Faza de reactivare este caracterizata prin valori ridicate ale transaminazelor, de replicare virala si de o posibila reaparitie a AgHBe. Aceasta faza poate fi spontana sau se poate datora unor mutatii sau unor coinfectii virale.

Boli de care ne putem lovi S-istoric-hepatita-B

Hepatita B – o scurta istorie

Desi hepatita este cunoscuta de secole, nimeni nu a stiut care e cauza pana in anii ’40, cand doctorii au inceput sa suspecteze ca responsabil pentru aceasta afectiune hepatica era un virus transportat prin sangele uman. Primul pas in descoperirea virusului hepatic B a fost facut in 1963 cand Dr. Baruch Blumberg si colegii sai au identificat o proteina (“antigenul Australia”) care a avut o reactie neobisnuita la anticorpii pacientilor care fusesera supusi la transfuzii de sange. Asocierea antigenului si infectia hepatica a fost facuta 3 ani mai tarziu, iar specialistii au inteles ca pentru a reduce riscul infectiei cu hepatita B trebuie sa testeze sangele inainte de transfuzii.

Boli de care ne putem lovi S-prevalenta-hepatita-B

Hepatita B – perioada de incubatie

Virusul hepatic B are o perioada de incubatie cuprinsa intre 45 si 160 de zile (in medie – 100 de zile). De obicei, simptomele apar la 30-180 de zile de la expunerea la virusul hepatic B, dar trebuie spus ca jumatate din persoanele infectate cu acest virus nu vor prezenta nici un semn de infectie. Faza acuta a hepatitei B genereaza un set de simptome, acest fapt insa nu este valabil in cazul infectiei cronice, care, cel mai frecvent, este asimptomatica. Persoanele care sufera de hepatita acuta B pot experimenta simptome “de gripa” accentuate de greata, anorexie, indispozitie fizica si oboseala, durere in zona ficatului si icter. Simptomele hepatitei acute dureaza, in medie, intre 1-3 luni.
In aceasta perioada, persoana infectata este foarte contagioasa. Virusul nu este foarte rezistent in mediu normal – se considera ca apa fierbinte utilizata in masina de spalat in mod normal este capabila sa omoare virusul de pe haine, si de asemenea detergentul de vase si apa calda ii vor elimina pe cei de pe tacamuri.Hepatita B – simptome

In faza acuta, hepatita B genereaza simptome de o severitate ce variaza de la una minima, asimptomatica pana la manifestari fatale. Statisticile sugereaza ca peste o treime din persoanele infectate nu prezinta simptome, la acestia infectia considerandu-se “tacuta”.
O alta treime a persoanelor infectate cu virusul hepatic B prezinta simptome similare cu cele generate de o gripa: slabiciune fizica, dureri, cefalee, febra, lipsa poftei de mancare, diaree, icter, greata si varsaturi.
O a treia parte a persoanelor infectate vor prezenta simptome mai severe, care se vor manifesta perioade mai lungi de timp. Pe langa simptomele asemanatoare celor provocate de gripa, mai pot aparea dureri abdominale puternice si icter accentuat. Icterul apare ca si consecinta a faptului ca ficatul se afla in incapacitate de a elimina bilirubina (un pigment care, in parametri mai ridicati decat cei normali, cauzeaza ingalbenirea pielii si a albului ochilor) din sange.Hepatita B – transmitere

Infectia cu hepatita B apare cand sange infectat intra in organismul unei persoane neinfectate. Este de asemenea transmis prin sex neprotejat (fara prezervativ) si, foarte frecvent, de la o mama infectata la copil in timpul nasterii.
Exista cateva grupuri care sunt prezinta un risc ridicat de a contacta hepatita B:

persoane cu parteneri sexuali multipli sau diagnosticate cu boli cu transmitere sexuala;
copii nascuti din mame infectate;
personal al spitalelor sau pacienti internati pe perioada lungi in spitale;
persoane care au contact prelungit cu persoane infectate (familii, prieteni);
receptori ai transfuziilor de sange;
utilizatori ale drogurilor injectate;
persoane care lucreaza in sau sunt incarcerate in inchisori;
persoane ale caror sange ar fi putut intra in contact cu saliva unei persoane infectate cu virusul hepatic B;
persoane care calatoresc in tari cu prevalenta ridicata de hepatita B;
pacienti dializati;

Hepatita B – tratament

Evolutia naturala a hepatitei cronice B este catre ciroza hepatica si cancer, prin urmare, principalul scop al tratamentului este de a stopa aceasta evolutie, eradicarea virusului fiind un tel foarte dificil de obtinut. Pe termen scurt, tratamentul se orienteaza catre obtinerea urmatoarelor:

inhibitia replicarii virale;
normalizarea valorilor transaminazelor;
seroconversia AgHBe si aparitia Ac anti HBe;
incetinirea/regresia fibroze.

In prezent, in Romania se folosesc in tratarea infectiei cu virus hepatic B:A) medicamente cu efect antiviral si imunomodulator:

A.1. IFN (interferon) standard

Schema de tratament:
5-10MU de trei ori pe saptamana timp de 6-12 luniA.2. IFN (interferon) pegilat

Este mai eficient decat interferonul standard.
Schema de tratament pentru infectie cu AgHBe negativ:
180 μg pe saptamana timp de 48 de saptamani
Reactii adverse ale tratamentului cu interferon:NonsevereSevere

Anorexie, vărsături, diaree, dureri abdominale	Tiroidită, hipotiroidie, hipertiroidie
lipsă de concentrare, insomnie, instabilitate psihica	Depresie, suicid, delir, psihoze
Tuse, dispnee de efort, faringită	Tulburari cardiace
Eruptii cutanate, prurit, inflamatie la locul injectiei	Psoriazis, lichen plan, vitiligo
Anemie, leucopenie, trombocitopenie	Epilepsie, neuropatie, polimiozită

B) medicamente cu efect antiviral

B.1. Lamivudina

administrata oral, este tolerata destul de bine de catre pacienti;
Schema de tratament:
100mg la 24h, timp de 52 de saptamani;
Rezultate ce se pot obtine:

AgHBe pozitiv:

In cazul pacientilor cu AgHBe pozitiv, seroconversia HBe la un an de zile este de 15%. Aceasta creste la 30% in cazul tratamentului ce dureaza 3 ani si la 50% la cel de 5 ani. Administrarea prelungita (intre 2 si 5 ani) creste atat rata seroconversiei, cat si efectul antifibrotic. La oprirea tratamentului, seroconversia se mentine la jumatate din pacienti peste 3 ani.

AgHBe negativ:

La pacientii cu AgHBe negativ, raspunsul durabil dupa oprirea tratamentului este de 10%, 90% dintre ei recidivand.
Efecte adverse ale tratamentului cu lamivudina:

oboseala, cefalee, ameteli;
eruptii cutanate;
greata, disconfort abdominal, diaree.

B.2 Adefovir

Schema de tratament:
Doza este de10 mg/zi, insa durata optima nu este bine definita, tratamentul fiind necesar de regula, cel putin un an. Dupa incetarea lui, beneficiile se pierd.
Efecte adverse:

cefalee, astenie, ameteli;
inapetenta;
simptome asemanatoare gripei;
dureri abdominale, greata, diaree;

B.3. Entecavir

Schema de tratament:
Doza este de 0,5mg/zi in cazul in care este prima optiune de tratament si de 1mg/zi in cazul tratamentului virusilor rezistenti la lamivudina.
Este eficient in incetarea replicarii virale, in negativarea AgHBe si in scaderea valorilor transaminazelor.Hepatita B - preventie

Vaccinarea impotriva hepatitei B este cea mai eficienta metoda impotriva infectarii cu acest virus hepatic. Vaccinul este disponibil din 1982 si preintampina infectarea cu virusul hepatic B si a celorlalte infectii aseciate cu acesta. Persoanele care se vaccineaza sunt protejate atat impotriva formelor acute de hepatita B, cat si a consecintelor mai grave pe care forma cronica le poate genera: ciroza sau cancerul hepatic. Vaccinul impotriva hepatitei B produce niveluri eficiente de anticorpi impotriva virusului hepatic B la majoritatea acultilor, copiilor si nou-nascutilor. Schema de vaccinare cel mai frecvent utilizata este de 3 injectii intramusculare administrate astfel: prima doza, a doua doza la o luna de la cea precedenta, si a cea de a treia doza la 6 luna de la prima. Vaccinul antihepatic este foarte bine tolerat de majoritatea persoanelor, inclusiv nou-nascuti, copii si femei insarcinate sau care alapteaza. Exista exceptii foarte rare de alergii severe la unul din componentele vaccinului.
Studiile recente indica faptul ca memoria imunologica ramane intacta pentru o perioada de cel putin 25 de ani si confera protectia impotriva imbolnavirii de hepatita B chiar daca numarul anticorpilor scade sub limita detectabila.Alte cai de prevenire:

utilizarea corespunzatoare a prezervativelor de fiecare data cand faceti sex cu un partener instabil;
administrarea imunoglobulinei antihepatita B (HBIG) nou-nascutilor din mame infectate si vaccinarea acestora la 12 ore dupa nastere;
evitarea drogurilor injectate (a acelor sau a seringilor folosite);
evitarea utilizarii de catre mai multe persoane are unor intrumente care ar putea avea sange pe ele: aparate de ras, periute de dinti etc.;
evitarea efectuarii de tatuaje sau piercinguri in locatii dubioase, care nu prezinta incredere.

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 8:58 pm

Hepatita D

Ce este Hepatita D?

Hepatita D este o infectie acuta sau cronica a ficatului cauzata de un virus de tip RNA, ce poate aparea fie simultan cu infectia cu virus hepatic B (coinfectie), fie ulterior acesteia (suprainfectie), fiind o forma mai agresiva decat celelalte forme de hepatita. Ca si hepatita B, virusul hepatic D poate cauza atat forma acuta a bolii, cat si una cronica.
Ce este specific acestui virus hepatic delta este incapacitatea acestuia de a cauza o infectie singur, probabil datorita faptului ca este o mica si incompleta particula virala. Pentru a se dezvolta, virusul hepatic D are nevoie de acoperirea si protectia virusului hepatic B. Se considera hepatita cronica cu virus D atunci cand acesta persista mai mult de 6 luni dupa infectare in sange.
In cazul coinfectiilor (cand virusii hepatici B si D apar in acelasi timp), majoritatea pacientilor au capacitatea de a se recupera in totalitate, deoarece coinfectia cauzeaza a forma acuta a hepatitei care poate fi diagnosticata. Doar intre 2-5% dintre adultii infectati dezvolta hepatita cronica.
Situatia este mai dramatica in cazul suprainfectiilor (virusul hepatic D apare dupa ce virusul hepatic B a afectat deja organismul). In acest caz, intre 50-70% dintre persoanele infectate dezvolta hepatita fulminanta, in care VHD se reproduce la usor, fiind in prezenta unui mediu favorabil format dintr-un numar ridicat de virusi hepatici B. Aproape toate suprainfectiile cauzeaza hepatita cronica.Hepatita D – scurta istorie

Virusul hepatic D (de asemenea numit virusul delta) a fost descoperit in 1978 de catre gastroenterologul italian Mario Rizzetto si de catre expertul in virologie moleculara John Gerin de la Universitatea Georgetown din SUA. Gastroenterologul a constat ca o parte din pacientii infectati cu virusul hepatic B prezentau o alta forma de agent infectios in ficatul lor. Cand ambii virusi erau prezenti, infectia acuta era mai agresiva. De asemenea, pacientii cu ambele infectii dezvoltau mai frecvent hepatita cronica decat cei infectati doar cu virusul hepatic B.Hepatita D – perioada de incubatie si de contagiune

Virusul hepatic D are o perioada de incubatie ce variaza intre 3-7 saptamani. In coinfectie, in general aceasta este perioada de incubatie, insa, in suprainfectii, aceasta se micsoreaza la 3 saptamani, intrucat virusul D se replica mai usor in prezenta unui mediu propice: virusii B deja existenti.Hepatita D – simptome

Coinfectie		Suprainfectie
Faza preicterica (3-7zile)	Faza icterica	Suprainfectie
Oboseala	Icter	Icter
letargie	Oboseala	coagulopatie
Anorexie	Greata	Dificultati de concentrare
Greata	Scaune de culoarea argilei	Insomnii
Dureri de cap	Urina de culoare inchisa	Tulburari de personalitate

Hepatita D - transmitere

Virusul hepatic D este transmis in acelasi mod ca si VHB – adica prin contactul cu sange infectat, prin sex neprotejat (fara prezervativ) si foarte frecvent de la mama la copilul nou-nascut.
Exista cateva grupuri care sunt prezinta un risc ridicat de a contacta hepatita D:

Persoanele infectate cu virusul hepatic B;
persoane cu parteneri sexuali multipli sau diagnosticate cu boli cu transmitere sexuala;
copii nascuti din mame infectate;
personal al spitalelor sau pacienti internati pe perioada lungi in spitale;
persoane care au contact prelungit cu persoane infectate (familii, prieteni);
receptori ai transfuziilor de sange;
utilizatori ale drogurilor injectate;
persoane ale caror sange ar fi putut intra in contact cu saliva unei persoane infectate cu virusii hepatici B+D;
persoane care calatoresc in tari cu prevalenta ridicata de hepatita B+D;
homosexuali (barbati)
persoane al caror sange ar putea intra in contact cu saliva persoanelor infectate cu virusii hepatici B+D

Hepatita D – tratament

In cazul infectiei acute cu virusul hepatic D, tratamentul este similar celorlalte forme de infectii hepatice virale: odihna, dieta echilibrata si evitarea alcoolului.
In cazul tratarii hepatitei cronice cu virus D, lucrurile sunt mai complicate. Desi pana acum au fost incercate tratamente cu alfa-interferon, lamivudina, agenti imunosupresivi, nici unul nu s-a dovedit eficient in tratarea infectiei cronice cu virusul hepatic D.
Transplantul hepatic este o optiune in cazul unui ficat distrus in mare parte sau nefunctional. Dar chiar daca procedura are succes, exista o mare sansa ca afectiunea sa reapara, caz in care, ciroza poate aparea si evolua mult mai rapid.
In Romania, tratamentul aprobat pentru hepatita cronica B+D se baseaza pe interferonul standard. Doza este stabilita in functie de virusul care se replica. In cazul in care virusul hepatic D este cel activ, doza este de 9-10 MU x 3/ saptamana, timp de un an.Hepatita D – prevenire

Cea mai buna metoda de a preveni infectarea cu virusul hepatic D este vaccinarea impotriva virusului hepatic B, intrucat VHD nu se poate dezvolta decat in prezenta VHB. Prin urmare, vaccinul care este disponibil inca din 1982, preintampina infectarea cu ambii virusi. Din nefericire, pentru persoanele deja infectate cu virusul hepatic B, nu exista vaccin care sa impiedice suprainfectarea cu virusul hepatic D.Alte maniere de prevenire:

utilizarea corecta a prezervativelor de fiecare data cand avem contacte sexuale cu parteneri instabili;
administrarea imunoglobulinei antihepatita B (HBIG) nou-nascutilor din mame infectate si vaccinarea acestora la 12 ore dupa nastere;
evitarea drogurilor injectate (a acelor sau a seringilor folosite);
evitarea utilizarii de catre mai multe persoane are unor intrumente care ar putea avea sange pe ele: aparate de ras, periute de dinti etc.;
evitarea efectuarii de tatuaje sau piercinguri in locatii dubioase, care nu prezinta incredere.

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 8:59 pm

Hepatita G

Ce este hepatita G?

Virusul hepatic G, denumit de asemenea virusul GB-C, este un virus de tip RNA, asemanator cu, dar deosebit de virusul hepatic C. A fost descoperit cand oamenii manifesta hepatita in urma transfuziilor, iar cauza ei nu putea fi asociata cu nici unul din virusii hepatici existenti. Acest virus hepatic poate determina o forma acuta usoara de hepatita sau o infectie persistenta (la aproximativ 15-30% din adultii infectati). Asta inseamna ca intr-un procentaj ridicat – de 70-85%, oamenii au capacitatea de a elimina virusul. Este neclar daca virusul hepatic G cauzeaza hepatita, studiile relevand ca singur, acest virus nu are capacitatea de a cauza afectiuni hepatice.Hepatita G – perioada de incubatie

Virusul hepatic G are o perioada e incubatie ce se presupune a fi similara celei ce apartine virusului hepatic C, adica intre 3-20 de saptamani.Hepatita G – simptome

Din cauza faptului ca nu a existat o asociere clara intre virusul hepatic G si afectiuni ale ficatului, informatiile despre simptomele cauzate de acest virus sunt limitate.
In majoritatea cazurilor, nu determina simptome asemanatoare celor cauzate de alte forme de hepatite, desi exista posibilitatea ca unii pacienti sa manifeste simptome pseudo-gripale.Hepatita G – transmitere

Ca si toate celelalte tipuri de hepatita, cea provocata de virusul hepatic G apare atunci cand sange infectat intra intr-un organism nainfectat. Este de asemenea transmis prin contacte sexuale neprotejate si de la o mama infectata la copilul ei in timpul nasterii.Hepatita G – tratament

Nu exista tratament disponibil impotriva hepatitei G, pentru ca nu este considerat necesar.Hepatita G – prevenire

Nu exista vaccin disponibil impotriva virusului hepatic G. Din moment ce acesta este transmis in principal prin sange, singura maniera de a evita infectarea cu virusul hepatic G este adoptarea unor masuri riguroase de sanatate personala si generala, precum:

evitarea drogurilor injectate (utilizarii seringilor, acelor folosite de altii in prealabil);
evitarea efectuarii de tatuaje si piercinguri in locuri dubioase;
evitarea imprumutarii unor instrumente care ar putea avea urme de sange pe ele, precum aparate de ras, periute de dinti etc.;
utilizarea corecta a prezervativului in timpul tuturor contactelor sexuale cu parteneri instabili.

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 9:00 pm

Hepatita E

Ce este hepatita E?

Hepatita E este o infectie acuta a ficatului, cauzata de un virus de tip RNA, ce determina simptome similare celor manifestate in infectii cu virusul hepatic A si se raspandeste prin apa si alimente contaminate. Ca si virusul hepatic A, virusul hepatic E nu cauzeaza infectii cronice ale ficatului, insa, in situatii foarte rare, poate conduce la afectiuni hepatice mai grave.Hepatita E – perioada de incubatie

Virusul hepatic E are o perioada de incubatie ce variaza intre 15-60 de zile (in medie – 40 de zile). Momentul in care acest virus este cel mai contagios nu a fost determinat, insa se stie ca virusul hepatic E apare in materiile fecale cu o saptamana inaintea aparitiei afectiunii clinice si persista 7-14 zile dupa aceasta. In aceasta perioada, materiile fecale sunt deosebit de contagioase.
Desi hepatita E nu cronicizeaza niciodata, exista situatii foarte rare cand aceasta afectiune poate cauza insuficienta hepatica pentru ca distruge prea multe celule ale ficatului. Aceasta conditie afecteaza un mic procent din cei infectati (1-2%), insa poate cauza moartea.Hepatita E – simptome

Simptomele cauzate de hepatita E sunt similare celor cauzate de infectii cu alti virusi hepatici. Unii pacienti experimenteaza simptome pseudo-gripale, oboseala, durere abdominala, greata, inapetenta, varsaturi, icter si urina inchisa la culoare.
Aparitia febrei este neobisnuita acestui tip de hepatite, iar copiii sub 14 ani si adultii peste 50 de ani experimenteaza rareori vreunul din simptomele mentionate anterior.Hepatita E – transmitere

Ca si hepatita A, hepatitia E se transmite prin contactul cu materii fecale contaminate (virusul hepatic E fiind gasit de obicei in materiile fecale umane sau animale). Utilizand mainile murdare ca mijloc de transport, virusul hepatic E ajunge cu usurinta in apa si alimente, si de acolo, prin ingerare, in organismul uman. Transmiterea de la o persoana la alta este mai putin frecventa decat in cazul virusului hepatic A.
Cele mai frecvente metode de transmitere a virusului hepatic E sunt urmatoarele:

ingerarea alimentelor sau a apei ce a intrat in contact cu materii fecale infectate;
necuratirea adecvata a mainilor dupa utilizarea toaletei;
utilizarea instrumentelor de mancat/baut folosite in prealabil de catre o persoana infectata.

Hepatita E – tratament

Cel mai comun tratament impotriva hepatitei E este odihna in pat. Este de asemenea recomandata ingerarea unei cantitati mari de lichide, in special daca se manifesta diaree si varsaturi. Fireste, o alta masura ce trabuie luata, este evitarea alcoolului.
Desi nu exista tratamente impotriva hepatitei E o data ce aceasta s-a instalat, exista posibilitatea de a diminua simptomele acesteia (precum durere sau greata) prin utilizarea unor anumite medicamente prescrise de medic.Hepatita E – prevenire

Nu este vaccin disponibil impotriva virusul hepatic E. prin urmare,cel mai sigur mod de a preveni infectarea cu acest virus hepatic este legata de o igiena personala riguroasa si un stil de viata sanatos. Printre masurile care trebuie adoptate se numara:

spalarea cu sapun si apa a mainilor dupa fiecare utilizare a baii, inainte si dupa prepararea sau mancarea alimentelor, si dupa schimbarea scutecelor;
evitarea mancarurilor insuficient gatite (fierte, coapte, prajite doar partial);
evitarea ingerarii apei de puritate indoielnica.

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 9:02 pm

ADHD

ADHD este o tulburare comportamentală care afectează mai ales copiii şi se manifestă prin imposibilitatea acestora de a se concentra asupra unui anumit subiect sau unei anumite acţiuni. Netratată poate avea consecinţe negative pe termen lung (psihologice, sociale, economice).
Definiţie. Cauze. Impactul ADHD

[modificare]Definiţie

ADHD (în engleză Attention Deficit Hyperactivity Disorder) înseamnă Deficit de Atenţie / Tulburare Hiperkinetică şi este una dintre cele mai frecvente afecţiuni comportamentale întâlnite la copii şi adolescenţi. Studiile arată că un procent de 5% din copiii de vârstă şcolară prezintă simptome ADHD (1-2 din copiii dintr-o clasă de 30).
ADHD debutează în copilărie şi poate persista şi la vârsta adultă. Deşi la unii copii simptomele ADHD dispar odată cu înaintarea în vârstă, în jur de 60% pot prezenta simptome şi la vârsta adultă.
ADHD afectează sexul masculin mai mult decât pe cel feminin.
Raportul băieţi:fete este 4:1. Diagnosticul la fete este mai dificil, căci predomină forma ADHD cu inatenţie]]. ADHD poate fi tratat numai medicamentos.
Conform studiilor, fără tratament, 30% dintre cei care suferă de ADHD merg către delincvenţă juvenilă. Dacă nu au inteligenţă superioară, o familie care să-i susţină, dacă părinţii sunt şomeri, dacă nu au suportul educaţional şi material, ajung să comită infracţiuni.
Un alt studiu de psihopatologic realizat în cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor din România a relevat faptul că 85% dintre deţinuţi suferă de ADHD.
Un copil cu ADHD care nu este diagnosticat şi tratat la timp se va confrunta cu multe probleme acasă şi în societate.“ Din cauza comportamentului la şcoală va fi izolat de grup, va fi respins de colegi. Profesorul îl va certa pentru că nu e atent. Acasă, simţindu-se ei înşişi vinovaţi, părinţii îşi vor revărsa şi ei angoasele pe copil. Cu timpul, atât situaţia de la şcoală, cât şi cea de acasă vor înrăutăţi simptomele, iar în lipsa tratamentului, copiii cu ADHD devin agresivi, dezvoltând comportamente antisociale
ADHD cu inatenţie (in engleza ADHD-predominantly inattentive sau ADHD-PI sau ADHD-I) este una din cele trei subtipuri de ADHD (Deficit de Atenţie / Tulburare Hiperkinetică).[modificare]Diagnosticul

Medicii stabilesc diagnosticul de ADHD numai atunci când un copil:

A manifestat comportamente inadecvate nivelului său de dezvoltare.
Manifestă cel puţin şase astfel de comportamente în mod constant, timp de cel puţin şase luni.
A prezentat unele simptome înainte de vârsta de şapte ani.
Este afectat de aceste simptome în activităţile curente, în mai mult decât un singur context, de exemplu la şcoală şi acasă.
Prezintă simptome care nu sunt explicate mai bine de o altă boală.

[modificare]ADHD la copil

Aceasta afecţiune se poate manifesta la preşcolari, şcolari si adolescenţi.
Conform DSM IV simptomele ADHD sunt:

Incapacitatea copilului de a-şi menţine atenţia şi aceasta este uşor perturbată de stimulii din jur;
Hiperactivitatea, ducând la un comportament inadecvat;
Impulsivitatea (afectarea ariilor cerebrale de inhibiţie) care îl determina pe copil să se implice în diverse activităţi chiar foarte riscante fără a putea evalua gravitatea riscurilor.

[modificare]Simptomele de neatenţie

ignoră detaliile
greşeşte din neglijenţă
îşi menţine cu greutate concentrarea la lucru sau la joacă
pare să nu asculte atunci când cineva i se adresează direct
nu respectă instrucţiunile
nu termină ceea ce a început
are dificultăţi în a-şi organiza sarcinile şi activităţile
evită activităţile care necesită efort intelectual susţinut
pierde lucruri de care are nevoie
este distras de zgomote exterioare
este uituc în activităţile lui

[modificare]Simptomele de hiperactivitate-impulsivitate

[modificare]Hiperactivitatea

aleargă sau se caţără atunci când nu ar trebui
vorbeşte excesiv.
se agită sau se foieşte.
trebuie să se ridice de pe scaun.
are dificultăţi în desfăşurarea activităţilor de timp liber nezgomotoase.
este în mişcare, parcă ar fi animat de un motor.

[modificare]Impulsivitatea

răspunde înainte ca întrebările să fie complete.
are dificultăţi în a-şi aştepta rândul.
întrerupe sau deranjează alte persoane.

Deoarece toţi copiii se comportă uneori astfel, diagnosticul de ADHD poate fi stabilit unui copil numai de către un specialist.[modificare]Tratamentul ADHD

Terapie comportamentala (incluzând antrenament şi terapie)
Medicaţia
Terapia combinată (medicaţie şi terapie comportamentală

Tratamentul trebuie individualizat pentru fiecare pacient.[modificare]Medicamente pentru ADHD

Exista doua tipuri de medicamente pentru ADHD: stimulante si non-stimulante.[modificare]Medicamentele non-stimulante (Strattera)

In România nu exista la ora actuala decât non-stimulante (Straterra) care sunt eficiente la copiii cu ADHD. Non-stimulantele sunt medicamente de ultima generaţie care nu afectează pe termen lung creşterea în înălţime şi greutate.[modificare]Medicamente stimulante (Ritalin, amfetamine, Concerta)

Stimulantele sunt medicamente de tipul amfetaminelor, Ritalin si Concerta si deşi exista de 60 de ani pe piaţa au fost interzise in multe tari datorita riscului de dependenta si a multor efecte secundare. Stimulantele fac parte din categoria substanţelor strict controlate.
Foarte recent,studiul MTA asupra deficitului de atenţie şi hiperactivitate (ADHD) a scos la iveală faptul că medicamentele Ritalin şi Concerta pot oferi o ameliorare a stării de sănătate pe termen scurt, si doar pe maxim 12 ore dintr-o zi, dar după trei ani, beneficiile tratamentelor dispar. Mai mult, mulţi părinţi renunţă la tratament pe perioada vacantelor datorita multiplelor efecte secundare ale Concerta si Ritalin (insomnie, scădere in greutate, accentuarea ticurilor).
În plus, copiii care iau aceste medicamente regulat, timp de trei ani, au manifestat o întârziere în dezvoltare, potrivit "Multimodal Treatment Study of Children with ADHD" (MTA).
Autorii MTA au monitorizat 600 de copii cu ADHD, începând cu anul 1990. Profesorul William Pelham, coautor al studiului, de la Universitatea din Buffalo, Statele Unite, a spus că întârzierea în dezvoltare s-a manifestat la nivel de înălţime şi greutate.[modificare]Procesul terapeutic la copiii şi adolescenţii cu ADHD

Procesul terapeutic cuprinde trei etape de bază
Evaluarea iniţială: Ca parte a evaluării diagnostice, medicul sau specialistul de asistenţă sanitară determină simptomele ţintă şi gradul iniţial de afectare.
Strategia terapeutică: Medicul stabileşte o strategie terapeutică prioritizând simptomele ţintă şi determinând metodele terapeutice cele mai potrivite pentru reducerea acestora.
Monitorizarea simptomelor şi adaptarea strategiei: Una dintre componentele cele mai importante ale tratamentului ADHD este monitorizarea simptomelor din diferite domenii (cum ar fi învăţarea, rezultatele şcolare, interacţiunile familiale şi relaţiile cu persoanele de aceeaşi vârstă) şi din diferite medii (de exemplu acasă, la şcoală, în afara programului şcolar).

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 9:07 pm

Hiperactivitatea copilului

Hiperactivitatea desemneaza un comportament exuberant si usor excitabil asociat cu o activitate musculara excesiva. O persoana hiperactiva se poate caracteriza prin reactii emotionale puternice, impulsivitate, agresivitate, dificultati de concentrare si sustinere a atentiei, agitatie psihomotorie, vorbire in exces, dificultati in a desfasura activitati individuale de genul lecturii unei carti. Exista persoane care manifesta aceste trasaturi in mod natural, fara ca activismul lor crescut sa fie dezadaptativ sau disfunctional.
Este dificil de diagnosticat hiperactivitatea deoarece trebuie sa tinem seama de mai multe criterii.

Un criteriu important tine de persoana care evalueaza comportamentul deoarece ceea ce unii percep ca fiind excesiv, pentru altii apare ca normalitate. De exemplu, un profesor de sport sau un antrenor apreciaza energia fizica "inepuizabila" a unui copil hiperactiv ca pe o cerinta necesara sustinerii unui efort fizic prelungit.

Alt criteriu la care ar fi bine ca parintii sa se raporteze se refera la contextul in care se manifesta hiperactivitatea copilului. De exemplu, parintilor li se pare mai tolerabil comportamentul hiperactiv al copilului dimineata in parc, decat seara tarziu acasa. Este mai acceptabila agitatia din timpul unei petrecerii a copiilor, decat atunci cand copilul se joaca singur (sau cu fratele) acasa.

Deloc de neglijat este criteriul continutului si particularitatilor sarcinii pe care un copil o realizeaza. De exemplu, in cazul pregatirii temelor, unui adult i se pare mai problematic comportamentul "neastamparat" al copilului, decat in cazul jocului liber.

Un alt criteriu evalueaza persistenta in timp a comportamentului hiperactiv, respectiv daca se manifesta in toate activitatile pe care le desfasoara copilul sau numai in anumite perioade specifice (de exemplu, in timpul pauzelor, in excursii).

Hiperactivitatea este observabila in primul rand de catre parinti si educatori, iar impresia generala este ca persoanele din jur sufera mai mult de pe urma efectelor ei negative decat copilul hiperactiv. In realitate, copilul este cel mai afectat in urma interactiunii cu ceilalti, consecintele constand in trairi ale tristetii, deprimarii, persecutiei sau izolarii.

El poate intampina dificultati de relationare cu alti copii, poate incalca reguli scolare privind disciplina si rolul de elev si poate primi adesea pedepse nemeritate in raport cu responsabilitatea redusa pe care o poarta fata de comportamentul sau hiperactiv.

Sfaturi practice pentru parinti

In educatia oricarui copil este esential sa-i orientam resursele energetice in directii constructive si creative si nicidecum sa-i limitam sau sa-i inhibam manifestarile spontane si naturale de explorare a mediului de viata.

O solutie eficace de "ardere" cu folos a energiei este practicarea unui sport, a unui hobby sportiv (mersul pe bicicleta, role, dans sportiv, tenis sau badmington, etc.) plimbarea, alergarea in parc sau pur si simplu, practicarea oricarui fel de exercitiu fizic acasa. Daca alegeti sa va implicati alaturi de copil in desfasurarea unei activitati fizice (de exemplu, dansul acasa), castigul va fi dublu pentru ca, pe de o parte, veti "imblanzi" hiperactivitatea copilului, iar pe de alta parte, veti profita din plin in urma interactiunii atat dvs., cat si copilul.

Amenajati un raft, o cutie, un spatiu pe care le puteti chiar si denumi dupa inspiratie (de exemplu, Cutia Magica, Raftul Plictiselii, Spatiul Micului Artist) pe care sa le dotati cu creioane colorate, carioci, acuarele, carti de desenat, plastilina, puzzle-uri, forme geometrice de jucarie, montaje diverse sau orice alte obiecte de interes. Copilul hiperactiv se plictiseste repede, iar mintea lui cauta in permanenta stimuli noi si atractivi. In absenta lor, el tinde sa revina la vechile obiceiuri de care incercam sa-l dezvatam.

Imaginatia dirijata poate scoate la iveala din copilul dvs. povesti nebanuite, surprinzatoare si seducatoare pentru mintea noastra mult prea ancorata in concret, real, logic, normat. Alegeti un loc confortabil din casa si plecand de la jocul cu cateva jucarii sau de la lectura unei povesti dintr-o carte cu poze sau de la rasfoirea unui album de poze sau picturi incepeti impreuna cu copilul depanarea unei povesti, unei calatorii imaginare etc.

Copilul hiperactiv se dovedeste greu de disciplinat, prin urmare este utila adaptarea lui la un program fix, bine structurat, rutinier in care vor alterna activitatile placute lui cu cele mai putin agreate (de exemplu, pregatirea temelor).

Putem incerca sa-l calmam prin diverse modalitati: tehnica respiratiei profunde (inspiram pe nas, expiram pe gura), ii facem un mic masaj sau o baie cu spuma pentru a-l detensiona de stresul de peste zi. Sa nu uitam ca stresul nu este exclusiv apanajul adultilor.

Alimentatia este un aspect important in dezvoltarea fizica si psihica a copilului. Unele studii releva importanta deosebita pe care o are alimentatia sanatoasa in cazul copilului hiperactiv. Este recomandabila evitarea exceselor atat in privinta dulciurilor, sucurilor, produselor fast-food, cat si a alimentelor cu un continut semnificativ de coloranti si aditivi.

Foarte important este sa recompensam comportamentele din afara sferei hiperactivitatii si sa le sanctionam usor pe cele din sfera hiperactivitatii, si intr-un caz si in celalalt insotindu-le de explicatii corespunzatoare nivelului de intelegere al copilului.

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 9:13 pm

DUREREA DE GENUNCHI IN TIMPUL CRESTERII

Boli de care ne putem lovi Knee-pain

Aparuta in cursul cresterii, durerea de genunchi aduce deseori pacientul la medic. Familia este ingrijorata si deseori intrebarile sunt legate de afectiuni cunoscute de catre parinti, posttraumatice, cum ar fi leziunea de menisc sau de ligamente. Trebuie mentionat ca aparatul locomotor al copilului are caracteristici distincte care-l diferentiaza de omul matur: elasticitatea crescuta face ca problemele mai sus mentionate sa fie foarte rare si sa apara dupa varsta de 16 ani la copiii cu activitati sportive intense.
Daca durerile sunt repetitive, dupa un antrenament solicitant, la ambii genunchi, alternativ sau simultan se pune in discutie Maladia Osgood – Schlater, suna impresionant, dar este absolut benigna. Insertia tendonului rotulian pe apofiza tibiala anterioara o solicita in cursul efortului si agreseaza cartilajul de crestere activ care reactioneaza printr-un proces metabolic intens in sensul repararii microleziunilor.
La consult durerea este semnalata sub rotula, la nivelul unor tumefactii (proeminente situate sub piele). Examenul va fi complet, facandu-se bilantul intregii articulatii.
Elocvent este examenul radiologic de profil care evidentiaza apofiza tibiala caracteristica, de aspectul unui cioc de papagal.
Este interesant ca dupa ce pacientul si familia au inteles ca afeciunea este autolimitata si evolutia inceteaza cu terminarea puseului de crestere, este calmata de repaus si evenual antiinflamatorii minore, acuzele se diminueaza. Un copil care practica sport cu pasiune nu isi va inceta activitatea, pentru ca va invata sa-si controleze efortul pentru a imbina confortul propriu cu rezultatele dorite.
Istoric se propunea imobilizarea gipsata penrtu 3 saptamani, actual consider ca repausul cu ajutorul unei atele gipsate se impune pentru 7 -10 zile doar in cazul unor dureri intense asociate cu fragmentarea apofizei (psibil fractura apofizei tibiale). Tratamentul chirurgical care urmarea inchiderea precoce a cartilajului apofizar (apofiziodeza) prin foraje in acesta, nu se mai foloseste deoarece evolutia este in mod natural benigna si nu se va supune copilul unui sters chirurgical cu utilitate discutabila.

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Mar Apr 05, 2011 9:18 pm

Daca va mai intereseaza ceva sa imi ziceti si am sa scriu...adica diferite boli...

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Sam Apr 16, 2011 5:58 am

buna fete da subiectul e foarte bun Boli de care ne putem lovi 194375

vrem nu vrem ne lovim de problemele astea in viata cu pitici

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Sam Apr 16, 2011 6:41 am

Da Lore asa este...dam cu capul da mai rau este ca nici doctorii nu sunt siguri pe ei, asta ne intristeaza pe zi ce trece Boli de care ne putem lovi 507917

Subiect: Re: Boli de care ne putem lovi Sam Apr 16, 2011 10:55 pm

si de ce nu putem vb si despre alte pr medicale chiar si la adulti mai avem habar de cate ceva mai ales daca din pacate careva dintre noi am trecut printr-o exp de genul